• Prahova se află în topul județelor cu cel mai mare număr de persoane cu dizabilități
N.Dumitrescu
Având în vedere multiplele modificări de ordin legislativ care au intrat în vigoare începând cu data de 1 august a.c., aplicabile mai multor categorii de persoane, inclusiv pensionarilor care beneficiază și de indemnizație de handicap, pentru această din ultimă categorie, recent, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a dorit să facă publice o serie de clarificări, de maxim interes.
Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții acestei instituții au precizat: ”Având în vedere prevederile Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, coroborate cu cele ale Legii 227/2015 privind Codul fiscal, persoanele cu handicap sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări de sănătate doar pentru veniturile obținute în baza Legii 448/2006, respectiv indemnizația de handicap. Pe cale de consecință, dacă veniturile din pensie ale acestor persoane depășesc cuantmul de 3.000 de lei, diferența peste acest plafon este supusă aplicării cotei de 10% reprezentând contribuția de asigurări de sănătate”.
De menționat faptul că precizările menționate sunt de interes și pentru prahoveni, având în vedere faptul că, potrivit statisticilor, județul nostru se regăsește pe primele locuri, la nivel național, în ceea ce privește numărul persoanelor cu handicap.
În mod concret, la data de 30 iunie 2025, la nivelul județului erau înregistrați 34.792 de adulți cu handicap, persoane neistituționalizate, dintre aceștia, un număr de 15.024 de persoane fiind cu handicap grav (gradul I), 16.081 de persoane – cu handicap accentuat (gradul II), 3.275 – cu handicap mediu (grad III), restul fiind diagnosticați cu grad de handicap ușor, respectiv grad IV. Din numărul total de persoane cu handicap menționat, cele mai multe persoane sunt femei – 19.604, iar în ceea ce privește mediul din care provin, cei mai mulți prahoveni care au fost încadrați într-un grad cu handicap sunt din mediul rural – 17.470 de persoane.