F. T.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în cursul lunii iulie a acestui an, specialiștii din structurile teritoriale ale instituției au desfășurat o serie de ședințe de prezentare și instruire dedicate implementării noului normativ P118/1-2025, ce reglementează proiectarea și execuția construcțiilor în domeniul securității la incendiu. „La aceste întâlniri, au participat peste o mie de specialiști din domeniul construcțiilor, respectiv proiectanți, executanți, verificatori de proiecte, experți tehnici, precum și alți profesioniști. Organizate într-un cadru interactiv, sesiunile au facilitat schimbul de informații și clarificarea unor aspecte esențiale privind aplicarea normativului, contribuind astfel la asigurarea calității și siguranței în execuția lucrărilor”, se menționează într-un comunicat al IGSU. Reamintim că și la nivelul ISU Prahova au fost derulate astfel de acțiuni, ultima dintre ele având loc în data de 29 iulie a.c., când, la Centrul Cultural al Protoieriei Nord Ploieşti, specialişti din cadrul instituţiei au susţinut o sesiune de informare privind securitatea la incendiu a construcţiilor şi locuinţelor, dedicată factorilor implicați în proiectarea și execuția unor lucrări, respectiv verificatori de proiecte, experți tehnici, arhitecți, ingineri și proiectanți de sisteme de securitate. Atunci au fost în discuţie şi noutăţile privind securitatea la incendiu a construcțiilor, tematicile fiind susținute de către Gabriel Radu – șef al Inspecției de Prevenire, alături de specialiști din cadrul Compartimentului Avizare-Autorizare al inspectoratului. Noul act normativ P118/1- 2025 a fost publicat la data de 10 martie 2025 în Monitorul Oficial al României, Partea I, intrând în vigoare începând cu 8 mai 2025, acesta prezentând soluții tehnice actuale, scheme detaliate de rezolvare a unor situații tehnice – ceea ce înlesnește procesul de proiectare, îmbunătățește activitatea de avizare a investițiilor, asigurând o securitate mai mare a construcțiilor din punct de vedere al protecției împotriva incendiilor, în acord cu cerințele și standardele europene în domeniu. Ideea principală a sesiunilor sus-amintite a fost: „Clădirile noi vor fi construite conform noului normativ, iar, pentru cele vechi, acesta prevede soluții compensatorii sau rezolvări diferite”. (comunicat IGSU)