Florin Tănăsescu
După cum simţiţi, după cum vedeţi, vremurile s-au schimbat. Iar odată cu ele, şi poveştile. Că, na, timpul a trecut, iar copiii de ieri au devenit oameni maturi.
Scufiţa Roşie, de exemplu. Naivă cândva, azi e o fată deşteaptă, competentă (nevoie mare!), cu zestre (mai nou, i se spune masterplan) şi, în mod deosebit, orientată!
Ca să nu vă ţinem în suspans, s-o spunem pe-a dreaptă: Doamna Scufiţă este ministru la Mediu şi alte domenii, gen: Ape şi Păduri. Fireşte, e gospodină foc. Doar că mai e ceva timp până să pună gogonelele şi castraveţii la murat. Aşa că, până atunci, s-a gândit că mai trebuie umblat (cât pe ce să scriem „privatizat”) la pădurea de stat.
Adică, vedeţi dumneavoastră, prea mult verde face rău la sănătatea bugetului retezat al statului. Pe cale de consecinţă, codrii de aramă, chiar şi ăia de argint, trebuie să capete o singură culoare: roz-bonbon.
Cum noi nu suntem speciaişti în branşă, pe surse aflarăm că şi fauna – bursucul, iepurele, cerbul – vor avea aceeaşi culoare.
Cu ursul e problema, dar dilema se rezolvă după ce ajunge unul prin Capitală. Adică, niciodată!
Scufiţa Roşie nu trebuie confundată cu Frumoasa din Pădurea adormită. Ea – scuzaţi, doamna ministru ! – atentă la orice tremur al frunzei de stejar, fag sau lemn câinesc, a găsit ( că tot scriem despre faună) „ţapii ispăşitori” pentru perpetuarea nesănătoasă a verdelui românesc.
Cine sunt ei, cine sunt ele? Lupii, deghizaţi – vezi Doamne! – în pădurari. Sau vulpile, ce iau forma unor Direcţii Silvice.
Dar aici intervine masterplanul doamnei, care presupune shimbarea a tot, nivelarea culorii şi alte chestii. Chiar şi apa, cel mai probabil, nu va mai fi „limpede ca cristalul”, ci de culoarea mărgăritarului.
După cum vedeţi, după cum simţiţi, vremurile s-au schimbat. Iar odată cu ele, şi speciile protejate, despre care n-are ştiinţă doamna ministru al Mediului şi alte domenii, gen Ape şi Păduri.
Mistreţul de exemplu. Dar nu orişicare. Doar ăla „cu colţi de argint”.
Tocmai din respect pentru Ştefan Augustin Doinaş, parafrazăm: Iar mandatul Scufiţei Roşii va mai dura.
„Însă foarte puţin”!