Având în vedere faptul că data de 15 august este declarată, oficial, zi liberă legală în România, marcată ca Adormirea Maicii Domnului – Sărbătoarea Sfintei Maria – unele dintre instituțiile publice vor lucra, totuși, cu publicul, dar în baza unui program special. Astfel, la Serviciul Stare Civilă din cadrul Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, astăzi, vineri, în intervalul orar 9.00 – 12.00, va fi deschis doar pentru înregistrarea deceselor, la Serviciul Evidență Informatizată a Persoanelor fiind închis.
De asemenea, transportul regulat urban în municipiul Ploiești se va asigura după un program special, în perioada 15 – 17 august 2025, astfel: în data de 15 august 2025, după programul unei zile de sâmbătă; în zilele de 16 și 17 august 2025, după programul unei zile de duminică.
Totodată, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale din Ploiești și județ vor fi închise pe 15 august, iar programul normal se va relua sâmbătă, 16 august a.c, același program fiind valabil și în cazul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova și al tuturor secțiilor sale din Ploiești și județ.
Acasă Administratia locala În minivacanța din aceste zile – program de lucru special la instituțiile...