Potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului „Equitas” din cadrul Penitenciarului de femei Târgșorul Nou, instituția are, începând cu data de 7 august a.c., un nou director, în persoana comisarului-șef de poliție penitenciară Claudia Emanuela Avram, care l-a înlocuit pe fostul director, comisar de poliţie penitenciară Toma Lucian.
Motivul schimbării este justificat în sus-amintitul comunicat, astfel: «Conducerea unității a fost preluată de comisar-șef de poliție penitenciară Claudia Emanuela Avram, profesionist cu vastă experiență în domeniul operativ.
Mandatul fostului director, comisar de poliție penitenciară Toma Lucian, a lăsat în urmă un bilanț negativ greu de ignorat: Proiecte strategice blocate – două investiții majore, cu o valoare de milioane de euro, destinate extinderii spațiilor de cazare cu 240 și respectiv 88 de locuri, au fost oprite în loc, din cauza tergiversării procedurilor și a sfidării prevederilor legale; Explozie de incidente – de la aproximativ 200 în anul 2022, numărul acestora a ajuns la circa 850 în 2024, de peste patru ori mai multe, semn al pierderii controlului managerial și al degradării climatului de lucru; Deficit de personal cronic – lipsa măsurilor de suplimentare a efectivelor a lăsat unitatea vulnerabilă, în condițiile în care circa 40 de angajați se află în detașare, concediu de creștere copil, risc maternal sau întrerupere temporară a raporturilor de serviciu; Favoritisme și protecționism – promovarea preferențială a unor cadre care au generat probleme, în detrimentul celor care contribuiau real la performanța unității, a dus la erodarea încrederii și coeziunii colectivului».
Cu referire la schimbarea amintită, Adrian Grigoroiu, preşedintele Sindicatului «Equitas» ( în foto) a menţionat: „Lucrez de 18 ani în Penitenciarul Târgșor și pot spune, fără rezerve, că acesta a fost cel mai slab mandat al unui director – plin de eșecuri și dezamăgiri. Perioada a fost mai degrabă destructivă decât constructivă. Vrem să revenim la o stare de normalitate, cu o conducere dreaptă, transparentă și verticală, care să apere angajații și instituția, nu să îi pună sub presiune pentru acțiuni la limita sau în afara legalității (…) Este timpul ca Penitenciarul Târgșorul Nou să fie condus în interesul legii, al instituției și al oamenilor care muncesc aici, nu în funcție de ambițiile sau interesele personale ale unui singur om”.
Acasă Administratia locala La Penitenciarul de Femei Ploieşti Târgşorul Nou – schimbare de conducere