Având în vedere cât de salvatoare pot fi și câteva secunde, care pot face diferența între viață și moarte în cazul unei persoane aflată în pericol, cursuri de prim ajutor și educație pentru sănătate sunt organizate de Asociația Moașelor Indepedente, în luna august a.c., la Ploiești, la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga”. Primele cursuri, găzduite de sala Ludotecă a bibliotecii, au avut loc pe data de 9 august, celelalte două sesiuni fiind programate în următoarele două sâmbete ale lunii în curs, respectiv pe 23 și 30 august a.c., între oerele 10.00-12.00. Potrivit anunțului referitor la organizarea cursurilor menționate, care vor fi interactive, acestea vor fi susținute de către asistent universitar Radu Mihaela Corina, moașă, formator și educator de sănătate, persoanele participante urmând să învețe cum să acționeze în situații critice precum sufocare, înec, arsuri sau leșin. De asemenea, cursanții vor afla și cum se folosește corect trusa de prim-ajutor, dar și cum să reacționeze eficient în momente care pot salva vieți. ”Este un curs dedicat tuturor- părinți, bunici, viitori părinți sau pentru orice persoană care dorește să fie pregătită să acorde primul ajutor”, au menționat orgaizatorii acestor cursuri, care sunt gratuite. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0727.382.739, pentru detalii persoanele interesate putând accesa www.moasele.ro.
Acasă Administratia locala Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Ploieşti găzduieşte cursuri de prim ajutor şi educaţie...