Violeta Stoica
Orașul Azuga închide Valea Superioară a Prahovei. Situată între Bușteni și Predeal, stațiunea Azuga este parcă blocată în timp. Dacă nu ați mai trecut prin localitatea prahoveană de 10 ani, nu ați pierdut nimic. Noutatea ar fi poate doar dispariția vechilor clădiri ale fabricii de șamotă, care au fost demolate în mare parte, rămânând în urmă doar grămezi de moloz, resturi de turnuri de răcire sau gardurile împrejmuitoare vechi și în pericol de prăbușire, pe alocuri.
Azuga în schimbare este doar zona pârtiilor Sorica și Cazacu, unde în sezonul rece vin iubitorii sporturilor de iarnă, iar vara mai sunt concursuri destinate mountain-bike-ului, așa cum a fost în weekend, datorită traseelor specifice destinate bicicliștilor. În rest, aceleași clădiri nefinalizate – printre care se află și un hotel în construcție de câțiva ani, situat la baza pârtiei Sorica, imobile care poate că ar da un suflu nou orașului prahovean, când vor fi într-un final terminate.
Problema orașului Azuga este însăși așezarea sa, perpendicular cu DN1. Practic, zona turistică a orașului ”răsare” doar după ce străbați principala arteră rutieră a orașului, care începe de la DN1 (de lângă biserică) și ajunge în zona pârtiilor.
Telegondola costă 70 de lei pentru un adult urcare-coborâre, ușor mai ieftin decât la Sinaia, de la Cota 1000 la Cota 1400, unde tariful ajunge la 90 de lei. Însă sus, în afara peisajului extraordinar și a unui chioșc cu mărunțișuri, nu te așteaptă nimic. Singurele variante sunt să zbori cu bicicleta la vale sau să pleci în drumeție, pe cărările montane.
Azuga este împărțită în două lumi: una blocată în secolul trecut, unde vestigii ale trecutului încă mai apar pe ici-pe colo, și o altă lume – a turismului, care însă pare că bate pasul pe loc.
În anii 90, azugenii rămași fără locurile de muncă de la Șamotă, de la Stiaz, de la Postav și, cei mai mulți, de la Bere Azuga, sperau că, odată cu dispariția fabricilor înființate la final de secol XIX, turismul le va schimba viețile în bine.
Însă și acum, majoritatea azugenilor au rămas doar cu speranța. În afara celor câteva locuri de muncă din HORECA, locuitorii orașului încearcă să-și găsească un rost, plecând în căutarea unui job în celelalte localități prahovene, prin Capitală sau, mai departe, peste mări și țări.
Și totuși… Pentru iubitorii muntelui e de notat că, urcând cu telegondola pe Sorica, și de acolo pe Munții Baiului, poți admira, de departe, Munții Bucegi, cu releul de la Coștila în zare, de strajă pe Valea Prahovei.
Cu toate neajunsurile ei, Azuga rămâne o opțiune pentru drumeții, pentru că de aici poți ajunge fie spre Predeal, fie spre Bușteni, fie spre Valea Doftanei.
Important este ca, pe cărările montane, să respecți natura și să știi că acolo ursul este în casa lui.
În rest, Azuga rămâne în continuare ruda mai săracă a Sinăii și a Bușteniului. Unde investițiile pe fonduri europene înseamnă, cel puțin până acum, un parc cu panouri fotovoltaice, câteva străzi asfaltate (mai puțin strada Valea Azugii, care duce direct în zona pârtiilor), un centru de zi pentru persoane vârstnice, liceul și spitalul – lucrări încă nefinalizate.
În plus, la intrarea în oraș tronează un mesaj-manifest al locuitorilor care sunt împotriva creării unui pasaj subteran care le-ar ciunti din imaginea și așa greu de schimbat a stațiunii Azuga.
Poate vremurile se vor schimba și pentru acest oraș al Prahovei, poate actuala administrație va reuși să atragă mai mulți investitori în turism și poate va reuși să transforme – tot cu investitori privați – zona ”gri” a orașului, care odată a fost industria localității de munte unde munceau mii de oameni și care acum a ajuns doar o grămadă de resturi și moloz.
Azuga și azugenii așteaptă vremuri mai bune. Altfel, cum spunea o localnică, ”acum, mai sunt oameni pe stradă, mai vin și câțiva turiști. Cum apar ploile și vine toamna, până în iarnă, când se deschid pârtiile, Azuga este pustie. Doar câte un om sau un câine mai trec pe stradă. Și urșii, noaptea”.
