George Marin
Din titlu trebuie să se înțeleagă că aceia care sunt în Liga a doua, CS Dinamo, în speță, clubul Ministerului de Interne prezentând foarte multe rezerve, deja au început competiția Ligii 2, în timp ce Blejoi, ca toate echipele din Liga 3, abia a început pregătirea pentru noul sezon. Mai mult, în lotul pentru această partidă gazdele au avut patru (!) portari. La așa disproporție de pregătire, este de la sine înțeles cine este avantajat.
Tonusul de competiție al bucureștenilor s-a văzut din primele secvențe ale acestui meci din etapa a doua a Cupei României. Mingea frontală trimisă către Cocoș a prins apărarea gazdelor nepregătită și Costache a făcut o împingere care s-a dorit a fi subtilă, dar nu suficient încât să nu se acorde penalti (min. 2). Delciu a marcat, deși Cernat a fost „pe minge” (min. 3). Acțiunile tăioase ale dinamoviștilor au continuat în avalanșă. Scăpat frontal, Munteanu a trimis în piciorul barei din stânga lui Cernat (min. 6). Apoi a fost rândul lui Cernat să blocheze încercarea lui Cocoș (min. 11). Majorarea scorului nu a întârziat. Munteanu a trecut de Oprea și Toroiman și a centrat din stânga. Pentru moment, Cernat a stopat la bara apropiată, dar Petcu a reușit să ciupească balonul trimițându-l în plasă (min. 15). Blejoi a încercat să reacționeze încercând să înmulțească sporadicele acțiuni ofensive de până atunci, portarul Corjenco reținând la sol centrarea trimisă de Nițescu pentru Lambru (min. 18). Până acum, lipsit de baloane utile, atacantul gazdelor a trebuit să coboare în propriul teren suplinind inerta linie de mijloc a gazdelor. Dar, din acest moment, gazdele au avut o răbufnire și au avut o perioadă mai consistentă, concretizată prin patru șuturi, singurele din tot meciul care au amenințat cu adevărat poarta adversă. Două au fost din lovituri libere (Nițescu, min 31 și 34), iar unul a fost blocat de portar (Lambru, min 40). Doar unul a fost cu succes. Mănescu a trimis o rachetă de pe la 25 de metri cu care a încheiat o ceva mai lungă acțiune a gazdelor, una în care mingea a trecut succesiv din dreapta în stânga de două ori (min. 35).
După finalul de prim mitan mai bun al gazdelor, speranța egalării era firească. Însă, în partea secundă, cu ambele echipe tuflite de căldura severă încă din prima parte, jocul a fost condus de bucureșteni, care au obținut mai multe cornere rămase doar în statistică. A fost și o schimbare de registru la CS Dinamo, care a mai deschis jocul și pe laturi. Oricum, bucureștenii au demonstrat o mare flexibilitate în registrul lor tactic. Au avut și ocazii, salvate de Șerban (min. 68) sau de Cernat (min. 79), cel care a mai stopat câteva șuturi trimise spre poarta sa și în prima parte. Ocazia doritei egalări s-a ivit la un corner rezultat dintr-o rară acțiune produsă de gazde în această parte a meciului, când lovitura executată de Nițescu, din dreapta, nu a găsit niciun coechipier la părăsita de toată lumea bară îndepărtată (min. 76). Trăind doar prin cele câteva tentative de atac pozițional sau contraatac, echipa din Blejoi s-a trezit că a încasat încă un gol în urma unei degajări firave a lui Drăgoi, care s-a cam complicat în colțul din dreapta al propriului teren (min. 90+4).
CS Blejoi – CS Dinamo București 1-3 (1-2)
Stadion: Comunal Blejoi. Spectatori: 100.
Au marcat: Mănescu 35 / Delciu 3 penalti, Petcu 15, Zaharia 90+4.
Blejoi: Cernat – Toroiman (85 Gani), Șerban, Costache, Drăgoi – Dima (cpt.) (72 Cr. Ionescu) – Constantinescu, Oprea (72 Popenciu), Mănescu (85 Stanciu), Nițescu – Lambru (85 N. Ionică). Rezerve neutilizate: Berbeacă, Crețu, Ad. Gheorghe – Florea. Antrenori: Răzvan Vlad, Irinel Dumitru, Ad. Gheorghe.
CS Dinamo: Corjenco – Vișan (cpt.), Matei, Cernomoriț – Uleia (63 Anghel), Obedeanu, Petcu, Delciu (59 Georgescu), Demci (59 Zaharia) – Munteanu (59 Ed. Alexandru), Cocoș (72 Burlacu). Rezerve neutilizate: Paharnicu – V. Borcea, Kyrychenko, Andr. Ionică. Antrenori: Florin Bratu, Boris Keca, Cătălin Mulțescu.
Avertismente: – / Uleia 12.
Au arbitrat: Adrian Frățilă (Vadu Pașii – Buzău) – Bogdan Martinescu, Alexandru Enciu (ambii din Buzău). Rezervă: Diana Ungureanu (Plevna – Buzău).
Observator FRF: Aurel Ionescu (București).
Iată care sunt rezultatele complete înregistrate, precum și echipele calificate în faza superioară a competiției, potrivit calendarului complet al Cupei României Betano 2025/2026, disponibil la finalul acestui material:
Marți, 5 august, ora 17:30
CS Lotus Băile Felix – CSM Olimpia Satu Mare 0-10
Miercuri, 6 august, ora 17:30
CS Universitar din Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 1-4
ACS Viitorul Livezile – Clubul Sportiv Gloria Bistrița 0-4
CSM Avântul Reghin – CS Sănătatea Servicii Publice 0-8
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – SCM Zalău 7-6
CSM Sighetu Marmației CS Minaur Baia Mare 2-0
ACS Viitorul Arad – ACS Progresul Pecica 2-1
CS Sânandrei Timiș – SSU Politehnica Timișoara 0-2
CS Timișul Șag – CSC Dumbrăvița 0-3
CSM Jiul Petroșani – ACS Minerul Lupeni 1-0
ACS Muscelul Aro Câmpulung – ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov 1-0
CS Vulturii Fărcășești – FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA 3-2
ACS Oltul Curtișoara – ACS Vedița Colonești 3-0
ACS Axi Adunații Copăceni – 1-2 CSM Cetatea Turnu Măgurele 1-2
AS FC Pucioasa – AFC Câmpulung – Muscel 2022 0-3
CSM Flacăra Moreni – AFC Chindia Târgoviște 1-3
CSO Plopeni – CSO Băicoi 1-2
CS Blejoi – CS Dinamo București 1-3
ACS L.P.S. H.D. Clinceni – AFC Progresul 1944 Spartac 2-0
CSL Ștefăneștii de Jos – CS Tunari 1-3
AS FC Agricola Borcea AFC Dunărea 2005 Călărași 3-1
ACS Progresul Fundulea – SC Popești-Leordeni 2-3
CS Victoria Cumpăna – CS Gloria Băneasa 1-2
AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – CSM Râmnicu Sarat 8-10
CS Sporting Liești – ACS Unirea Braniștea 3-1
AFC Viitorul Onești – CSM Adjud 1946 1-0
CSM Vaslui – ACS FC Bacău 1-3
CSM Pașcani – CS Știința Miroslava 4-1
ACS FC Șoimii Gura Humorului – CSM Bucovina Rădăuți 3-1
CSM Săcele – ACS Mediaș 2022 1-3
AS FC Păușești-Otăsău – SCM Râmnicu Vâlcea 0-1
Joi, 7 august, ora 17:30
CS Gheorgheni – VSK Gyergyó – AFC Odorheiu Secuiesc
CUPA ROMÂNIEI BETANO – PROGRAM FAZA NAŢIONALĂ
Turul 3: 13 august 2025
Play-off: 27 august 2025