Declarații făcute în timp de fostul președinte al României, Ion Iliescu – primul președinte al României post-comuniste, așa cum rămân consemnate.
Dintr-o interesantă prezentare realizată de Profit.ro și preluată de Hotnews a unor declarații făcute de fostul președinte al României, Ion Iliescu – primul președinte al României post-comuniste, așa cum rămân ele consemnate, am selectat pe cele pe care le redăm mai jos:
* Discurs la primirea titlului de “Doctor Honoris Causa” al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2004): “Cred că am lăsat în urma mea o Românie modernă, liberă, și o societate open-minded. Demersurile făcute pentru integrarea în UE și NATO sunt nu doar calea cea mai bună pentru a răspunde celor care m-au privit malițios ca pe un lider al comunismului reciclat în România postdecembristă; ele sunt cea mai bună dovadă a faptului că România de astăzi se sprijină pe aspirațiile pe care eu le-am avut pentru ea în primii ani după Revoluție. În decembrie 1989 nu am crezut că egalitatea și libertatea sunt de dreapta sau de stânga; ci dincolo de ele”.
* Interviu realizat de fostul ministru Ionuț Vulpescu (2024): “Sunt un om de stânga. Și nu voi pune niciodată semnul egalului între democrație și capitalism. Mi se pare total absurd să se vorbească despre „democrație de piață“. Este democrația o marfă, supusă regulilor cererii și ofertei? Și, dacă da – ceea ce eu nu pot accepta – ce mai rămâne din suveranitatea populară în astfel de condiții? În plan politic, România arată cum mi-am închipuit, inclusiv în privința exceselor și a eșecurilor pe care le vedem. În fond, amintirea noastră democratică este una modestă, și nu foarte convingătoare. Dar avem o bază, chiar solidă, pe care putem construi. Și eșecul este parte a procesului de învățare. Mai complicat este în plan economic. Cel mai mare handicap vine din faptul că nu am reușit să construim un capitalism românesc semnificativ și nici un puternic sector al IMM, care să stimuleze inițiativa privată, inclusiv în domeniul inovării. Pur și simplu se reproduce, în mare, situația dinainte de 1989, numai că rolul capitalismului de stat – reprezentat de marile centrale industriale – este luat acum de multinaționale. Nu e bine pentru o economie sănătoasă. Și nici democrația nu are cum să fie, în acest context, tocmai sănătoasă”.
* Lansarea cărții „Managementul fondurilor structurale – de la idee la proiect” (2011): ”Problema fundamentală a României – decalajele enorme care ne despart de țările dezvoltate”. Deci, apropo de cei 20 de ani, procesul în sine, de transformare radicală a societății, trecerea de la o calitate la alta s-a dovedit foarte complicat. Și mai ales factorul cel mai inerțial este mentalitatea umană. Pe planul mentalităților, progresele sunt mult mai lente și rămâne pentru noi o temă a generațiilor viitoare. Probabil că vom mai trăi alți 20 de ani de zile în care să ne săltăm, că avem problema fundamentală a României – decalajele enorme care ne despart de țările dezvoltate. Este o moștenire istorică mai veche. Noi ca stat național ne-am născut după primul război mondial, în timp ce Europa avea ani de existență a statelor naționale. Această rămânere în urmă pe planul dezvoltării istorice se reflectă și în nivelul de viață economică, și în nivelul de viață culturală a oamenilor, în infrastructuri, grad de civilizație, lipsa drumurilor moderne, alimentări cu apă pentru foarte multe localități. Deci sunt de făcut eforturi în continuare pentru a consolida și baza materială a dezvoltării noastre, fundamentele economice ale unei economii moderne, să folosim oportunitățile pe care i le oferă calitatea de membru al Uniunii Europene – și aici administrația noastră are multe neajunsuri. Deci rămân foarte multe probleme, deziderate, șansa egală pentru toți.”
* Interviu Mediafax (2009): Procesul cel mai important, cel mai complicat după 1989 a fost transformarea economiei dintr-una rigidă, închistată, care s-a prăbușit, într-una de piață. Asta a fost marea problemă pentru toți. Noi am elaborat atunci un grup pentru elaborarea unei strategii pentru adoptarea unei economii de piață. Am luat o măsură pe vremea CPUN-ului, de încurajare a capitalului privat. Atunci limitam la 100 de salariați unitățile private. Legea a acționat pozitiv, pentru că în scurt timp am avut 2-300.000 de unități private mici și mijlocii, dar asta nu era suficient. Marea industrie fusese croită într-un anumit context istoric, pe o anumită piață, iar gândirea sectoarelor și activităților economice avea un fundament eminamente politic, nu economic. Erau foarte multe unități care consumau mai mult decât produceau și atunci se luau resurse de la sectoarele profitabile pentru a fi susținute sectoarele care mergeau prost. În ’90, guvernul nu-și mai putea permite să accepte așa ceva. Atunci, toată lumea a salutat decizia de descentralizare – fiecare agent economic să se descurce – dar în toamnă toată lumea a fost la guvern cu jalba în proțap să ceară subvenții. De unde să mai dai subvenții? (…) Ne-am gândit tot atunci cum să facem marea privatizare și am studiat experiența MEBO englezească, cu distribuirea de acțiuni cetățenilor. S-a născut atunci legea aceea care a fost amplu dezbătută de toți economiștii, care a creat FPS și FPP-urile zonale care au distribuit capitalul de stat populației. Eu am devenit acționar la fabrica de calculatoare. N-am primit niciun dividend, că nu au mai făcut profit”.
