Adrian Iencsi este noul selecționer al reprezentativei U20 a României. Acesta va ocupa locul lăsat vacant de Costin Curelea, numit selecționer al naționalei U21 în prima jumătate a lunii iulie.
Fostul fundaș cu 30 de meciuri la reprezentativa de seniori a României a evoluat, de-a lungul carierei, printre altele, la Rapid București (1997-2004, 2009-2010), club cu care a câștigat două titluri naționale, două Cupe și două Supercupe, dar și în străinătate, la Spartak Moscova, câștigând o Supercupă a Rusiei. Retras ca jucător în 2012, acesta a început în același an activitatea pe banca tehnică. A fost antrenor la formații precum Corvinul Hunedoara, Pandurii Târgu Jiu sau Rapid București.
„Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea pe care Federația Română de Fotbal mi-a acordat-o prin această numire. Preluarea funcției de selecționer al echipei naționale U20 reprezintă o mare responsabilitate, dar și o provocare pe care o accept cu entuziasm și determinare ”, a declarat Adrian Iencsi.
În sezonul 2025-2026 de Elite League U20, România U20 va fi alcătuită din fotbaliști ai generațiilor 2005 și 2006. În stagiunea viitoare, această reprezentativă va debuta în luna octombrie cu o dublă contra Cehiei U20, ambele partide urmând să aibă loc pe teren propriu.
În luna noiembrie, băieții lui Adrian Iencsi vor juca cu Portugalia și Germania, ambele partide fiind organizate în deplasare. Sezonul se va încheia pentru tricolorii U20 în martie 2026 cu meciuri contra reprezentativelor similare ale Elveției și Poloniei.
În sezonul 2024-2025, România U20 a încheiat competiția Ligii Elitelor dedicată acestei categorii de vârstă pe locul 6.
De menționat că, Federația dorește să înființeze și o selecționată Under 20 feminină, cel vizat să preia această nouă reprezentativă fiind Valeriu Răchită!