Pentru anul școlar 2025-2026, autorizațiile anuale de călătorie gratuită pentru elevii ploieșteni se vor elibera prin intermediul unităților de învățământ. Decizia a fost stabilită, recent, de către consilierii locali ploieșteni, care au hotărât că, în ceea ce privește eliberarea documentului în baza căruia elevii pot călători gratuit cu mijloacele de transport în comun, acest lucru se va realiza exclusiv pe baza cererilor și a tabelelor nominale transmise de unitățile de învățământ preuniversitar din Ploiești, până la data de 15 august a.c. În acest context, reprezentanții Primăriei Ploiești au precizat: ”Elevii nu vor mai trebui să se deplaseze personal la tonetele operatorului S.C. Transport Călători Express S.A. pentru obținerea acestor autorizații. Întregul proces va fi gestionat centralizat de către unitățile de învățământ, în colaborare cu operatorul de transport. Astfel, începând din acest an școlar, eliberarea autorizației anuale de călătorie gratuită pentru elevi se realizează în baza cererilor însoțite de tabele cu date despre elevii care frecventează unitatea de învățământ din Ploiești. Unitatea de învățământ asigură corectitudinea datelor furnizate precum și transmiterea acestora, în format digital către operator și primărie. Distribuirea autorizațiilor de călătorie gratuită se va realiza, în mod concret, prin unitățile de învățământ, conform unui proces centralizat. Această măsură are ca scop simplificarea procedurilor și reducerea timpului necesar eliberării autorizațiilor pentru transport gratuit destinate elevilor ploieșteni”.
Reamintim faptul că pentru elevii din învățământul preuniversitar din Ploiești se acordă autorizații de călătorie gratuită, valabilă pentru întregul an școlar. Decontarea se efectuează lunar de către Primăria Ploiești, la valoarea integrală sau fracție a unui abonament lunar pentru 120 de călătorii, inclusiv TVA.
Acasă Actualitate Autorizațiile de călătorie gratuită pentru elevii ploieșteni se vor elibera prin intermediul...