Ieri, Rusia a lansat zboruri directe de pasageri de la Moscova către capitala Coreei de Nord, Phenian, au anunțat autoritățile ruse, într-un context în care cele două foste state din blocul comunist încearcă să-și consolideze relațiile după invazia Rusiei în Ucraina din 2022, potrivit News.ro.
Reluarea zborurilor regulate între cele două capitale, pentru prima dată de la mijlocul anilor ’90, potrivit unor bloguri rusești de aviație, vine după repornirea în iunie a serviciului feroviar de pasageri Moscova-Phenian, o călătorie ce durează 10 zile.
Primul avion a fost prevăzut să decoleze de pe aeroportul Șeremetievo la ora 19:00, conform programului aeroportului. Zborul, cu durata de opt ore, a fost operat cu un Boeing 777-200ER, cu o capacitate de 440 de pasageri, după cum a relatat agenția de presă rusă RIA, iar biletele s-au epuizat, potrivit agenției Reuters.
Autoritatea rusă pentru Aviația Civilă, Rosaviatsia, a acordat companiei Nordwind Airlines permisiunea de a opera zboruri între Moscova și Phenian de două ori pe săptămână. Ministerul rus al Transporturilor a precizat însă, într-un comunicat, că deocamdată zborurile vor avea loc o dată pe lună, „pentru a construi o cerere stabilă”. Singura rută aeriană directă între Rusia și Coreea de Nord până acum era operată de compania nord-coreeană Air Koryo, care zbura de trei ori pe săptămână spre Vladivostok, în Extremul Orient rus.
Ucraina și aliații săi occidentali au acuzat Coreea de Nord că ar fi furnizat Rusiei artilerie și rachete balistice. Moscova și Phenianul au negat aceste acuzații.
Phenianul a trimis peste 10.000 de soldați și arme în sprijinul campaniei militare a Moscovei în Ucraina. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat în această lună că țara sa este pregătită să sprijine „necondiționat” eforturile Rusiei de a „rezolva” conflictul din Ucraina.