Liviu Ciobotariu a programat un amical pentru fotbaliștii care n-au fost integraliști în meciul câștigat cu Metaloglobus, petroliștii susținând un test în compania formației de eșalon trei CS Ștefănești.
Întâlnirea s-a desfășurat pe stadionul „Teleajen” și s-a încheiat nedecis, 2-2, golurile echipei noastre fiind înscrise de către Bogdan Marian și Adi Chică-Roșă. Petrolul a început meciul cu Krell – D. Radu, Stănică, B. Marian, Tolea – Hanca, Mateiu, Doukansy – V. Gheorghe, Chică-Roșă, Răducan, iar după pauză au mai intrat Jercălău, Baiano, Rareș Manolache, Raul Bucur, Dumitrache, dar și Dima, I. Andrei, P. Alexandru, Costache, M. Constantinescu, Dumitrache, jucători proveniți de la Petrolul II.
„Lupii” vor reîncepe pregătirile, următoarea partidă de campionat urmând să se dispute vineri, de la ora 21.30, pe „Ilie Oană”, cu UTA Arad.