F.T.
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat zece percheziții domiciliare, în județele Călărași, Ilfov și Prahova, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, descinderile au fost justificate de faptul că «în perioada octombrie-noiembrie 2024, persoanele cercetate ar fi obținut, în numele unor societăți comerciale, în mod fraudulos, credite bancare, prin întocmirea și furnizarea de documente contabile false care au creat aparența îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru creditare». Prejudiciul cauzat a fost estimat de către anchetatori la 790.000 de lei, iar la sediile unităților de poliție din cele trei judeţe în care au avut loc percheziţiile au fost conduse, în vederea audierii, şase persoane.