În plină săptămână dedicată femeilor, iubitorii sportului de contact vor avea o gală spectacol la Ploieşti, în 7 martie. Cu o zi înainte de Ziua Femeii, gala Superkombat revine în Sala „Olimpia” , cei mai buni luptători din România putând fi văzuţi „live”, într-un eveniment transmis la TV pe cinci continente!
Programul primei galei Superkombat din 2015, găzduită de Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti, va include, pe lângă meciuri internaţionale pe reguli de K-1, şi confruntări de MMA, precum şi un meci între fete! În total, sportivi din 12 ţări vor participa la eveniment, pentru prahoveni interesul fiind mărit şi de prezenţa în ring a ploieşteanului Amancio Paraschiv. Acesta, câştigător recent al unui turneu în China, va încerca să cucerească titlul mondial Superkombat New Heroes, în faţa albanezului Julian Imeri, campionul WKA (World Kickboxing Association), într-o confruntare care va unifica ambele centuri.
Evenimentul conceput de un alt ploieştean, Eduard Irimia va beneficia de prezenţa unor nume grele din sporturile de contact. Noua senzaţie a categoriei grea în kickboxul mondial, Benjamin Adegbuyi, neînvins de doi ani şi jumătate, va fi capul de afiş, alături de fraţii Bogdan şi Andrei Stoica şi luptătorii internaţionali vor fi prezenţi la Ploieşti, promotorul Eduard Irimia dezvăluind că a selectat opt dintre cei mai buni grei din lume pentru un eveniment de clasă. “Cu siguranţă, cel mai bine cotaţi sportivi români vor fi prezenţi, cu excepţia lui Cătălin Moroşanu, care se află în junglă pentru un reality show. O nouă generaţie de grei va fi adusă în premieră la Ploieşti, va fi o adevărată confruntare a noilor eroi. În plus, venim cu o premieră, meciuri de MMA, dar şi cu o cofruntare între fete pentru a condimenta gala”, a declarat acesta.
Nu mai puţin de 14 meciuri vor avea loc în cadrul galei de la Ploieşti, dintre care două pe reguli de MMA şi unul între fete pe reguli K-1. Printre românii confirmaţi se numără Cristian Ristea, Cristian Spetcu, Cătălin Căşaru, Alex Filip, Robert Stoica, Andrei Ostrovanu, Bogdan Năstase şi Cristiana Stancu. Printre greii internaţionali selectaţi pentru Ploieşti se numără polonezul Michal Wlazlo (1,96 m, 118 kg, 10 victorii – 4 înfrângeri), D’Angelo Marshall (1,94 m, 105 kg, 22 de victorii – 2 înfrângeri) din Curacao şi albanezul Rustemi Kreshnik (1,87 m, 108 kg, 30 victorii – 7 înfrângeri), programul complet al galei, precum şi alte amănunte organizatorice urmând să fie „bătute în cuie” în cursul săptămânii viitoare.