Interviu realizat de Luiza Rădulescu Pintilie
– Distinsă doamnă doctor, sunteți medic șef al Secției de Medicină Internă din cadrul Spitalului Municipal Ploiești – Spitalul Schuller, așa cum este cunoscut. Altfel spus, coordonați o secție a cărei specialitate se ocupă de prevenția, diagnosticararea, tratarea și monitorizarea multor tipuri de afecțiuni ale organelor interne-cardiace, respiratorii, digestive, renale, metabolice, hematologice, endocrine, oncologice – având în vedere că organismul uman este privit ca un tot unitar, inclusiv din perspectiva faptului că un pacient poate avea mai multe suferințe, cu patologie diferită. În fapt, când pacientul nu știe de ce natură este suferința pe care o resimte sau, din nefericire, se confruntă cu mai multe suferințe, recomandat ar fi să se adreseze medicului internist. Potrivit cazuisticii și practicii dumneavoastră medicale curente, care sunt afecțiunile cu care vă întâlniți cel mai des?
– În cadrul secției de Medicină Internă, afecțiunile mai frecvente cu care ne confruntăm sunt următoarele: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă; ulcere gastro-duodenale, hepatitele cronice alcoolice/nonalcoolice, cirozele hepatice, cancere gastrice, hepatice sau colonice; pneumonii, bronșite cronice, tumori bronho-pulmonare; infecții urinare, litiază renală, litiază reno-vezicală, insuficiență renală acută sau cronică; anemiile acute sau cronice, de diferite cauze;boli metabolice, diabet, obezitate, dislipidemii; boala artrozică-vertebro-periferică, discopatiile cervicale și lombare; afecțiunile endocrine, în mod special cele tiroidiene.
– Se vorbește tot mai mult în ultima vreme despre faptul că în multe dintre afecțiunile cu incidențe crescute – cardiace, pulmonare, diabet și nutriție, neurologice – a scăzut alarmant vârsta persoanelor afectate și a crescut severitatea formelor de manifestare a bolilor. Confirmă această tendință și pacienții care se adresează secției pe care o coordonați și, mai ales, aveți o explicație a acestei îngrijorătoare tendințe?
– Da, pot confirma această tendință de scădere alarmantă a vârstei persoanelor afectate, precum și creșterea severității formelor de manifestare a bolilor, probabil ca o consecință a următorilor factori: stresul de zi cu zi, la serviciu sau acasă; sedentarismul; alimentația deficitară în vitamine și nutrienți; alimentele de tip fast-food; sucurile carbogazoase, energizante; legumele și fructele cu pesticide; consumul excesiv de alcool; radiațiile.
– Distinsă doamnă doctor, se invocă adesea, ca o realitate a sistemului medical românesc, lipsa unei dotări performante și lipsa medicamentelor necesare, în absența cărora, oricât de bine pregătit ar fi corpul medical, oricât de empatic ar fi corpul medical, nu se pot face minuni. Vă confruntați cu asemenea dificultăți sau pacienții pot veni cu încrederea că pe lângă faptul că știți cum anume să-i diagnosticați și să-i tratați aveți și cu ce să-i tratați?
– Din fericire, lucrez într-un spital bine dotat, care asigură condiții de cazare foarte bune pacienților. Dispunem de laborator de analize medicale, serviciu de radiologie și de computer tomografie, avem ecografe performante, endoscop, colonoscop, lucru care ne ajută foarte mult în stabilirea unui diagnostic corect și inițierea unui tratament adecvat.
Sigur că mai sunt și momente în care farmacia spitalului nu dispune de toate medicamentele pe care le dorim, din cauza unor motive obiective (licitații, probleme cu furnizorii de medicamente). La nevoie, ne-au fost aduse și medicamente mult mai scumpe, pe bază de referat medical, reușind să tratăm și cazuri severe. Nu în ultimul rând, aș dori să sublinez aici buna colaborare dintre secții, inclusiv cu policlinica spitalului și laboratorul de analize medicale, fapt care ne ajută să punem un diagnostic mai rapid și să putem rezolva cazurile.
– Am să prelungesc întrebarea anterioară adăugând un element mult adus în discuție de cei pe care viața îi obligă să bată la ușile multor cabinete medicale: o lipsă mai mică ori mai mare de empatie din partea unor medici, a unor asistente, a unor infirmiere. Și vă adresez această întrebare fiindcă, în ceea ce vă privește, am descoperit, pe rețelele de socializare – acolo unde referirile la sistemul medical sunt numeroase și exprimate cât se poate de direct – mai multe aprecieri la adresa felului în care vă onorați profesia și vă respectați pacienții. Așadar, vă întreb direct: cum reușiți acest lucru și de ce credeți că nu reușesc toți cei care și-au ales această profesie și o practică sub jurământ?
– În ceea ce privește empatia, lucrurile pot fi un pic mai nuanțate. Să nu uităm că personalul medical implicat – medicii, asistentele și infirmierele – este format din oameni, cu diverse probleme sociale, de familie sau de sănătate.
De multe ori, după gărzi, mai mult sau mai puțin istovitoare, cu nopți nedormite, program prelungit de lucru, cu pacienți recalcitranți sau cu diverse probleme psihice, personalul medical nu mai reușește să mai empatizeze atât de mult cu bolnavul.
– Dacă ar fi să enumerați câteva dintre regulile de bază ale prevenției și ale păstrării unei stări bune de sănătate, care ați constatat că sunt cel mai des ignorate și încălcate reguli, ceea ce are drept urmare o serie de îmbolnăviri grave sau acutizări ale diferitelor suferințe, pe principiul atât de cunoscut ”mie nu mi se poate întâmpla”?
– În opinia mea, dintre regulile de bază ale prevenției bolilor și ale preîntâmpinării agravării bolilor preexistente ar fi benefic să se respecte: o igienă riguroasă; o alimentație sănătoasă; diminuarea timpului petrecut în fața ecranelor și a diferitelor device-uri; controale periodice la medicul de familie; o atenție sporită acordată mișcării în aer liber și socializării.
– În momentul de față, ce vă îngrijorează cel mai mult ca medic și ce anume vă dă speranță pentru fiecare nouă zi în care pacienții vi se adresează cu speranța să le alinați suferința și să le redați propria speranță?
– Lucrurile care mă îngrijoreză cel mai mult în momentul de față sunt legate de faptul că nu mai reușim să angajăm medici tineri, care să-și dorească să lucreze în spital, de neacoperirea liniei de gardă în totalitate, mai ales în perioada concediilor și de lipsa unor medicamente absolut necesare care nu pot fi achiziționate de spital în timp util ca urmare a problemelor cu furnizorii de medicamente.
În ciuda tuturor dificultăților, ceea ce-mi dă speranță și mă face să revin cu drag în fiecare zi este faptul că practic o meserie frumoasă, pe care mi-am dorit-o din copilărie. Zâmbetul unui bolnav vindecat și multumirea care se citește pe chipul familiei acestuia îmi înseninează viața.
– Vă mulțumesc, distinsă doamnă doctor.
