Ministrul Cseke Attila a participat, recent, în prezența președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, și a prefectului județului, Daniel Nicodim, la inaugurarea unei grădinițe în municipiul Câmpina. Creșa este prima din acest municipiu, dar cea de-a doua din județ, construită prin programul guvernamental de construire de creșe, prima fiind inaugurată la Ploiești, la începutul anului. Potrivit ministrului Dezvoltării, programul de construire de creșe este și rămâne o prioritate pentru Guvern, pentru că aceste investiții ajută familiile și răspund la cea mai mare provocare cu care se confruntă România pe termen lung: natalitatea în scădere. Potrivit primarului municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, a fost vorba despre inaugurarea creșei din cartierul Voila, un spațiu modern, sigur și primitor, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani. ”Situată pe strada Voila
nr. 19, noua creșă oferă: o capacitate de 40 de locuri, o suprafață construită de 1.244,68 mp, un design eficient energetic și adaptat nevoilor celor mici. Proiectul a fost realizat prin Programul Național „Sfânta Ana”, fiind inițiat, coordonat și finanțat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, aportul Primăriei Câmpina constând în realizarea branșamentelor la utilități și lucrări de sistematizare verticală. Valoarea totală a investiției a fost de 14.284.463,15 lei (inclusiv TVA), iar contribuția comunității 9.988.916,57 lei (inclusiv TVA)”, a precizat primarul municipiului Câmpina.