Giorgiana Radu-Avramescu
Buni zori, dragul meu! Ce dimineață caldă, ce dimineață senină! Armonioasă ca blues-ul lui Daniel Castro, care acum mă acompaniază. Așa îmi pare. „I’ll play the blues for you”, cântă el. Eu scriu pentru tine. Scriu ca și când ți-aș vorbi, aici, acum, ca și când împreună ne-am bucura de cafeaua amară, îndulcită cu vorbe duioase, în răsfățul matinal.
Bine te regăsesc, după scurta mea plecare, după scurta mea evadare, pe care o datorez unor prieteni. După ani mulți am fost în Barcelona, pe care prima dată am văzut-o cu tine. Ținându-ne de mână, strângându-ne la piept, bucurându-ne de noi și de orașul situat pe malul Mării Mediterane. Așa a fost atunci. Acum am revăzut totul, dar și ceva în plus. A fost o săptămână plină, care repede s-a sfârșit. Aerul iberic mi-a făcut bine. Soarele, marea. Oriunde aș fi, marea e cea care mă cheamă, mă atrage, mă poartă cu ea în depărtările multe. Are ceva mistic. Frumoasă ca o femeie în straie regale, pe care te bucuri s-o privești, dar nu îndrăznești să te apropi mai mult decât îți este permis. Încălcând protocolul, riști. Frumusețea își are barierele ei.
Dragul meu, doar vești bune îți aduc de astă dată. Mi-a apărut cea de-a treia carte. „Statuia vie a sufletului meu – Gânduri, cu și fără rimă”. Datorez publicarea ei domnului Aurel Usca, de la Arad, căruia îi știu doar vocea. Îți apreciază scrisul, iar în scrisul meu a avut și are încredere. De când ai plecat, în convorbirile noastre îmi vorbește despre poezia ta, despre scriitorii pe care-i apreciază și îi sprijină. Așa cum pe mine m-a sprijinit acum. Iată că distanța dintre Arad și Sângeru nu-i atât de mare pentru a împiedica astfel de realizări. Și domnul profesor Anton Ilica, cel care a semnat prefața cărții, și nu doar, tot la Arad își are rădăcinile. Depărtarea nu ține oamenii la distanță, ci, iată, îi apropie, prin firul cuvântului, versului. Recunoștință le port distinșilor domni, așa cum îi port și domnului Trandafir Sîmpetru, care a scris postfața, iar pe viitor vom mai colabora. Mulțumiri și aprecieri și prietenului Vlad Herescu, care a realizat frumoasa copertă. Un vers transpus în imagini și culoare.
Sunt așa fericită, împlinită de apariția acestei cărți. Știu că și tu trebuie să fii în rimă cu ceea ce eu simt. După plecarea ta au fost oameni care mi-au mărturisit și care și-au cerut iertare pentru bănuiala că scrisul meu nu era chiar al meu. Te credeau implicat în ceea ce eu aștern pe hârtie. Apoi, când tu n-ai mai fost, iar eu am continuat să scriu, au constatat că nu-i așa. Chiar un poet, care de curând a plecat și el la cer, mi-a făcut o astfel de mărturisire, cu regret. Nu am ce să le iert. Eu nu scriu pentru a demonstra, nu scriu pentru validare. Scriu pentru că așa simt, cum simt. Scriu pentru mine, pentru tine. Scrisul face parte din firea mea. Scriu pentru a nu lăsa gândurile să-mi sufoce sufletul. Scriu pentru eliberarea celei ce în interior arde. Spovedanie îmi este scrisul. Dor, iubire, respirație. Multe adună, multe exprimă cuvintele mele simple.
Scriu noaptea, scriu în miezul zilei, scriu, iată, în zori, scriu atunci când gândul vrea să se depărteze de mine, să ia calea libertății. Iar eu nu am de ce să-i pun opreliști. Îi las libertatea de a se întâmpla. Scriu declarații de dragoste pe firul de iarbă, pe nisipul fierbinte. Încrustez pe piatră cuvântul meu de iubire. Nu pot face, nu pot fi altfel decât simt. O fi bine, n-o fi? Altcum nu știu a face, nu știu a fi! Dar tu știi!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
