F. T.
Ofițeri și subofițeri jandarmi din cadrul structurilor de operațiuni speciale de la diverse unități din țară au participat, în perioada 30 iunie – 18 iulie a.c., la Sinaia, la cursurile de specializare „Instructor alpinist-intervenție”, care au avut loc la Centrul montan din stațiunea prahoveană. În perioada menționată, s-a desfășurat „un program intensiv de pregătire specifică, axat pe planificarea și conducerea activităților alpine în sezonul de vară, coordonarea în siguranță a ședințelor de instruire pe teren montan și perfecționarea abilităților tehnice și tactice necesare intervențiilor în medii dificile. Toate acestea reprezintă elementele esențiale în formarea continuă a jandarmilor din structurile de intervenție, contribuind la consolidarea capacităților operative în misiuni desfășurate în zone montane”, se menționează într-un comunicat al Centrului Montan Sinaia.