În urma meciului de fotbal dintre echipele ACS PETROLUL 52 și FCSB, disputat sâmbătă, 19 iulie a.c., pe stadionul „Ilie Oană”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ Ploiești a aplicat 8 sancțiuni contravenționale pentru 6 persoane. În două cazuri a fost concurs de contravenții. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 2.900 lei, fiind aplicate pentru încălcări ale Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Dintre cei sancționați, doi suporteri petroliști au primit și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an, iar alți 3 pentru o perioadă de șase luni.
Dintre sancțiunile aplicate de jandarmii Grupării Mobile, 4 amenzi au fost date pentru pătrunderea în incinta arenei sportive în stare de ebrietate, iar alte 3 au fost date pentru injurii și provocare de scandal.
”Pe durata partidei, nu s-a impus intervenția în forță a jandarmilor și nici folosirea mijloacelor specifice din dotare. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun. Mulțumim tuturor suporterilor care au respectat regulile privind comportamentul în incinta arenei sportive pe timpul partidei de fotbal și le recomandăm ca și în cazul competițiilor viitoare să aibă o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul transmis de jandarmi.