Guvernul francez a prezentat un plan de austeritate pe patru ani, cu scopul de a limita creșterea cheltuielilor publice și de a redirecționa fonduri către apărare. Premierul François Bayrou a declarat că țara traversează „un moment al adevărului” și a avertizat că este necesară recâștigarea controlului asupra bugetului de stat, potrivit TVRInfo.
François Bayrou, prim-ministrul Franței, a declarat: „Pentru a produce mai mult și pentru ca activitatea economică a Franței să fie mai eficientă pe tot parcursul anului, propun eliminarea a două sărbători legale la nivel național.”
Premierul a oferit ca exemple Lunea Paștelui – despre care a afirmat că nu are o semnificație religioasă – și 8 mai, Ziua Victoriei împotriva nazismului, despre care a spus că „a transformat luna mai într-un veritabil gruyère” (brânză elvețiană cu găuri – aluzie la haosul calendaristic al lunii mai din cauza numeroaselor zile libere).
Pe lângă reducerea zilelor libere, statul francez intenționează să elimine 3.000 de posturi în sectorul public, începând din 2026, ca parte a măsurilor de control al masei salariale. Posturile didactice introduse în cadrul reformei educaționale vor fi însă menținute.
„Administrațiile și agențiile trebuie să își regândească resursele. Vom aplica regula neînlocuirii unuia din trei funcționari publici la pensionare”, a adăugat Bayrou.
Liderii extremei drepte au denunțat măsurile drept „un atac direct la istoria și rădăcinile Franței muncitoare” și amenință cu depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament.