N. Dumitrescu
Veste bună pentru cei care, de ani buni, aşteaptă finalizarea procesului de restituire a terenurilor în natură sau prin echivalent. Ca urmare a finalizării, la nivel de judeţ, a procesului de inventariere a terenurilor – sarcină ce a revenit autorităţilor locale, prin aplicarea Legii 165/2013 – la nivelul Instituţiei Prefectului Prahova au fost reluate şedinţele Comisiei judeţene de fond funciar. Conform unei centralizări, la nivel de judeţ se cunoaşte atât care este suprafaţa pentru care s-au făcut puneri în posesie şi eliberări de titluri de proprietate, dar şi care sunt suprafeţele de teren agricol şi forestier care urmează să fie atribuite celor îndreptăţiţi.
Conform informaţiilor pe care le-am primit de la Instituţia Prefectului Prahova, prima şedinţă a Comisiei judeţene de fond funciar din 2015 a avut loc pe 2 februarie, următoarea fiind programată la începutul lunii viitoare. La comisia menţionată sunt depuse pentru analizare de către membrii acesteia documentaţii referitoare la emiterea de titluri de proprietate, modificări, retrageri-rescrieri, anulări de titluri de proprietate privind numele şi prenumele unor beneficiari, introducerea şi excluderea unor moştenitori, modificări ce ţin de numărul tarlalei, al parcelei sau al vecinătăţilor, validări ale unor anexe formulate în baza cererilor nesoluţionate sau validări de sentinţe civile nou apărute pe speţa legilor proprietăţii. De menţionat că reluarea activităţii acestei comisii a avut loc ca urmare a faptului că, la nivelul judeţului Prahova, a fost finalizat procesul de inventariere a terenurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare. În baza prevederilor Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – autorităţile locale au avut obligaţia întocmirii unei situaţii, prin determinare grafică pe ortofotoplan, a unor categorii de teren. A fost vorba despre terenurile ce constituie rezerva comisiei locale de fond funciar, despre cele aflate în proprietatea publică şi privată a statului, cu sau fără investiţii, aflate în administrarea unor autorităţi şi instituţii publice; despre suprafeţele administrate de institute şi staţiuni de cercetare; despre terenuri ocupate de izlazuri, dar şi despre alte suprafeţe identificate ca disponibile în vederea restituirii. Situaţia trebuia vizată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi transmisă Comisiei judeţene de fond funciar. După cum reiese din datele centralizate de către Instituţia Prefectului Prahova, până la apariţia Legii 165/2013, la nivelul celor 104 comisii locale de fond funciar existente în Prahova, au fost făcute puneri în posesie, existând şi titluri de proprietate în acest sens, pentru o suprafaţă de 165.821 de hectare de teren agricol şi 44.877 de hectare de teren forestier. De asemenea, conform aceloraşi date, există procese verbale de punere în posesie pentru o suprafaţă de 3.565 de hectare de teren agricol şi 7.089 hectare de teren forestier. Totodată, 38.523 de hectare de teren agricol şi 7.259 de hectare de teren forestier apar în evidenţe că n-au făcut obiectul punerii în posesie, suprafaţa din cererile nevalidate aflate atât la comisiile locale de analizare a fondului funciar cât şi cea care rezultă din sentinţele aflate pe rolul instanţelor fiind în jur de peste 9.000 de hectare teren arabil şi peste 29.000 de hectare teren forestier. De la Instituţia Prefectului am mai aflat faptul că judeţul Prahova are o suprafaţă totală de 471.484 hectare, din care – 272. 294 hectare de teren agricol, suprafaţa fondului forestier fiind de 145.000 de hectare. Până la apariţia Legii 165/2013 au fost validate de către Comisia judeţeană de fond funciar 141.683 de cereri, fiind emise 138.431 de titluri de proprietate, din care, peste 18.000 de documente pentru fond forestier.















