F.T.

Oamenii legii din cadrul IPJ Prahova au fost alertați în weekend că o persoană încearcă să deschidă portierele mai multor autoturisme parcate pe strada Mihai Bravu din municipiu.
La fața locului s-a deplasat o echipă din cadrul Secției nr.1 Ploiești, iar în urma activităților investigativ-operative desfășurate au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor ca fiind un bărbat de 37 de ani, din orașul Mizil.
«Totodată – mai menționează poliția prahoveană – în urma verificărilor efectuate s-a ­constatat faptul că bărbatul a mai fost cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiuni și se afla sub măsura controlului judiciar. Astfel, în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore (…), iar în cauză cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ­săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt ­calificat».