Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluarea şi coordonarea măsurilor pentru gestionarea situaţiei urşilor de pe Transfăgărăşan, relatează Agerpres.
„Trebuie să trimitem un semnal foarte clar: hrănirea ilegală a urşilor pune în pericol oameni şi animalele, deopotrivă. Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile aplicate pentru situaţia în care oamenii hrănesc urşii de pe marginea drumurilor”, a declarat Diana Buzoianu, potrivit unui comunicat al ministerului.
La reuniune au fost prezenţi reprezentanţi de la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Direcţia Silvică Argeş, Garda Forestieră Naţională, ai Garda Forestieră Ploieşti, Garda Naţională de Mediu, primari din judeţul Argeş şi prefectul Ioana Făcăleaţă.
Şefa de la Mediu a cerut Direcţiei Silvice din Argeş şi Directorului General al Romsilva să primească de urgenţă ajutorul organizaţiilor neguvernamentale cu expertiză în conservarea faunei sălbatice, ONG-uri care au derulat proiecte de conservare, au specialişti în domeniu şi au expertiza să se alăture eforturilor de căutare şi salvare a puilor, în sprijinul autorităţilor şi al echilibrului ecologic din zonă.
De asemenea, aceasta a cerut controale cu echipe mixte în teren, în zona Transfăgărăşan, pentru a fi amendaţi toţi cei care încalcă legislaţia pentru fotografii şi care dau mâncare animalelor sălbatice.
Săptămâna trecută, un motociclist a fost atacat mortal de o ursoaică pe DN 7C – Transfăgărăşan, care a fost împuşcată de autorităţile locale. Cei trei pui rămaşi orfani sunt de negăsit.