România trăiește „pe datorie” ecologică încă din luna mai

Omenirea va intra în deficit ecologic cu o săptămână mai devreme decât anul trecut, potrivit datelor publicate de Global Footprint Network, organizația internațională care calculează în fiecare an Earth Overshoot Day – Ziua Suprasolicitării Pământului sau Ziua Depășirii, citată de TVRInfo. Mai precis, Ziua Depășirii se va înregistra pe data de 24 iulie,
Țara noastră trăiește „pe datorie” ecologică încă din data de 31 mai. În ceea ce privește poluarea cu deșeuri electrice și electronice, potrivit unei evaluări a Directivei privind DEEE, publicate de Comisia Europeană, aproape jumătate nu sunt colectate, iar majoritate statelor membre nu ating ținta de colectare, prevăzută de legislație. Rata de reciclare rămâne scăzută, doar aproximativ 40% din DEEE sunt reciclate în prezent în UE.
Ziua Depășirii marchează momentul în care cererea pentru resurse și servicii ecologice dintr-un an depășește ceea ce Pământul poate regenera în acel an. Practic, după această dată, omenirea trăiește prin epuizarea capitalului natural, erodând și mai mult biosfera. Tot ce se consumă pe Pământ în acest interval, hrană, energie, materii prime, se face pe seama resurselor „alocate” generațiilor viitoare, arată experții de la Global Footprint Network.
Potrivit măsurătorilor, dacă în anii ’70 Ziua Depășirii era plasată în luna decembrie, situația a ajuns să se deterioreze treptat, astfel încât în ultimii cinci ani s-a ajuns ca resursele ecologice ale Planetei să se consume încă din luna iulie.
În acest an, România a depășit Ziua Depășirii cu aproape două luni. Mai precis, țara noastră trăiește pe datorie ecologică încă din data de 31 mai. Comparativ cu anul trecut, când România își epuiza resursele pe 20 iulie, ceea ce reprezintă un regres semnificativ în privința sustenabilității.
Într-un clasament al țărilor celor mai atente la resursele naturale, România se află pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depășirii a fost pe 2 iunie mai și înainte de Grecia (25 mai). Pe primele locuri se află Uruguay (17 decembrie), Indonezia (18 noiembrie) și Nicaragua (11 noiembrie). Dintre țările europene, cel mai bine plasată în acest clasament este Albania (13 septembrie).
Cele mai „îndatorate” țări, adică cele care consumă resursele naturale într-un ritm alarmant, sunt, potrivit datelor furnizate de Global Footprint Network, Qatar (6 februarie), Luxemburg (17 februarie) și Singapore (26 februarie). Alte țări cu datorii ecologice mari sunt SUA (13 martie), Danemarca și Australia (19 martie), Canada (26 martie), Belgia (27 martie), Lituania (28 martie) și Austria (29 martie).