N. Dumitrescu
Ca și în alte localități din țară, ieri a fost a treia zi consecutivă de protest pentru angajații de la Administrația Județeană a Finanțelor Prahova. Aceștia s-au grupat pe treptele sediului instituției de pe strada Aurel Vlaicu din Ploiești și și-au exprimat nemulțumirea față de decizia care vizează ca până la sfârșitul anului viitor personalul salariat din instituțiile publice să primească un spor de până la 300 de lei brut lunar, ținând în mâini pancarte pe care se puteau citi mai multe mesaje, printre care: ”Guvernul tunde bugetari, dar se coafează cu pensii speciale!”; ”Funcționar public: noul vinovat de serviciu în România!”. Nemulțumiți, astfel, de decizia intrată deja în vigoare, sindicaliștii susțin că acțiunile de protest vor continua, având în vedere și faptul că, deja, la nivel de țară, și angajații altor instituții publice au recurs la acțiuni similare. De altfel, aceștia nu exclud o grevă generală, dacă Guvernul o să continue cu măsuri nepopulare, așa cum a anunțat și liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica.