Nicoleta Dumitrescu
Pachetul de măsuri pentru acoperirea deficitului bugetar, în care se vor regăsi și tăieri de sporuri, deși premierul Ilie Bolojan urmează să-l anunțe, în mod oficial, în aceste zile, a creat deja panică printre bugetari. Iar cum era de așteptat, prima reacție a fost protestul, primii care au ieșit în stradă fiind chiar angajații Guvernului, nemulțumiți că li se vor diminua lefurile.
Acum, când unii angajați de la stat sunt învățați să primească lunar anumite sume de bani peste leafa de bază, care și ea a crescut, după cum se cunoaște, în ultimii ani, cu siguranță că venirea noului șef al Guvernului, care este hotărât să umble cu foarfeca pe care scrie tăieri, nu-i prea încântă, ba din contră! Așa că, deja, unii dintre bugetari au început să scoată la înaintare tot soiul de motive pentru care consideră că trebuie, în continuare, să beneficieze de sporuri pentru condiții vătămătoare, pretinzând că, venind zilnic la serviciu, chiar își pun…viața în pericol, întrucât, de pildă, pe clădirile instituțiilor publice sunt tot soiul de antene, iar în toalete s-au descoperit și unele bacterii periculoase, printre care și stafilococul auriu! Bine că nu au invocat și necesitatea menținerii, în integralitate, a ”sporului de stres”, ca să nu mai amintim și despre faptul că în cazul unora dintre instituțiile de stat există, la capitolul beneficii pentru angajați, inclusiv acordarea ”primei de murături” ! De altfel, nici nu este vreo noutate faptul că în instituțiile de stat- unde salariile nu sunt deloc mici, s-au tot inventat, de-a lungul anilor, tot felul de ajutoare și sporuri, inclusiv cel de calculator, în condițiile în care se tot bate moneda pe digitalizare. Cu toate acestea, deși în fiecare an se tot vorbește despre debirocratizare, pe schemele de personal tot și-au mai găsit loc ”consilieri” și ”asistenți personali”, din categoria de pile și relații, pe linie de partid- care să plimbe o hârtie-două, să răspundă la telefon ori la vreo scrisoare venită prin poștă sau prin email. În legătură cu această din urmă categorie de personal, noul premier a dat de înțeles că va umbla și pe aici cu foarfeca tăierilor, și asta întrucât, având în vedere cât de gravă este situația financiară la bugetul de stat , ”sinecurile” nu și-ar mai avea locul pe statele de plată.
Una peste alta, după ce până acum s-a vorbit numai de plusuri pentru lefurile celor de la stat, puse în practică grație perioadei electorale de care România abia ce a scăpat, se poate spune că decizia diminuării sporurilor este o adevărată premieră. Sigur, dacă pentru echilibrarea balanței la capitolul tăieri reducerea ar urma să se regăsească inclusiv la subvențiile grase care se acordă partidelor ori la pensiile speciale, cu siguranță altul ar fi fost impactul, inclusiv pentru bugetari.
Însă, după cum se vede, vremuri bune nu prea se anunță pentru români, în condițiile în care, de astăzi, 1 iulie 2025, factura la curent va crește, pentru că va dispărea plafonarea, creștere care, automat, se va rostogoli în traiul de zi cu zi, inclusiv în… farfurie! Dar, ceea ce nu înțeleg românii de rând este de ce atunci când vine vorba despre măsuri nepopulare, tot ei vor fi, într-un final, și cei mai afectați, deși în campaniile electorale promisiunile că vor trăi mai bine au tot curs gârlă!