Florin Tănăsescu
Cum multe s-au furat prin ţara asta, nu-i de mirare că s-a plictisit şi mult huiduita -nvinuita Apă a Sâmbetei. Deci, şi- a strâns catrafusele şi s-a evaporat.
Ce-i drept, gândul ăsta o bătea încă dintr-o zi de duminică, botezată şi a Orbului. Dar era doar un izvor fără prea multă minte.
Cu timpul, s-a maturizat şi ea. A devenit, din „Apă în sine, apă pentru sine”, ca să-l parafrazăm pe numitul Marx, care de fapt a făcut referire la clasa muncitoare. Plecată şi ea.
Deci, şi-a văzut de viaţa ei. Că prea a fost transformată într-un fel de Bator modern al zilelor noastre. Trecute şi prezente. Că despre alea viitoare, e cam devreme să vorbim.
O plânge cineva? Da!
Ce-i drept, malurile îi duc dorul. Şi albia.
Asta din urmă se uită ceacâră la cer, doar-doar o vedea vreun nor născut din ea. Şi aşteaptă ploaia care s-aducă înapoi ce s-a furat în trei decenii.
La fel şi ţara. Bezmetică, priveşte la cer. Şi cere ea multe, iar de plouat…
Păi, nicio grijă! La câţi oameni vechi la vremuri noi avem, nu vom duce lipsă de ploaie de impozite, de impozite pe impozite, scumpiri şi altele de genul.
Cât despre TVA, asta va fi sub formă solidă. Adică, sub formă de gheaţă, deci mai la iarnă-‘ncolo.
Sau mai încoace, la cum trec zilele noastre.
Apa Sâmbetei s-a evaporat. Altfel era acuzată de tribunalul poporului de complicitate la furturi şi alte obiceiuri specifice locului.
Se spune că a fost dată în urmărire generală. Şi-i căutată pe sub pământ, prin văzduh şi chiar pe sub ape.
Că ţara asta nu are şi nu va avea niciodată vreun vinovat principal pentru toate. Doar complici – peştii mici.
Iar la o adică, dacă în cel mult un an nu va fi găsită, soluţia e simplă.
Asta este ascunsă în muzica rapsodului Tudor Gheorghe: „Dunăre de nu avem/ Bistrița, Apă a Sâmbetei o facem”.
Plute avem!
