F.T.
Să ai într-o perioadă de şase luni nici doi metri cubi de masă lemnoasă nejustificată…Să-ţi scadă, sistematic, volumul de lemn furat…Să nu ai nici măcar un pădurar sancţionat… Ei bine, toate acestea înseamnă, în ultimă instanţă, exemplu de management eficient.
Iar acesta a fost la nivelul Direcţiei Silvice Prahova. Nu de alta, dar potrivit ing. Ovidiu Ştefănescu, coordonator al Compartimentului «Pază» din cadrul instituţiei, în urma inspecţiilor efectuate în primul semestru al acestui an, volumul de masă lemnoasă care nu a putut fi justificat de către personalul silvic (facem referire aici la lemn furat, dar hoţi – neprinşi) a fost de nici doi metri cubi. Că asta înseamnă 1,944 de metri cubi!
Iar dacă facem comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost nejustificată cantitatea de 11, 532 mc, ajungem la ceea ce am scris mai sus: Pază serioasă! Sau management eficient, la urma urmei.
În fapt, «Rezultatul controalelor executate în semestrul I- 2025» ( un fel de bilanţ parțial al Direcţiei Silvice Prahova) au mai relevat şi alte aspecte. Pozitive!
Pozitive, fiindcă tot comparativ cu primul semestru al lui 2024, a scăzut şi cantitatea de lemn furat. Implicit, şi valoarea acestuia.
Înt orcându-ne la sus-amintitul volum de masă lemnoasă nejustificată, să amintim că sunt nouă Ocoale silvice în Prahova. La şase dintre acestea – Azuga, Doftana, Sinaia, Slănic, Vălenii de Munte şi Verbila – pădurarilor nu li s-a imputat absolut nimic.
Au fost, în schimb, «furturi» – ca să nu se supere cei care tot strigă că dispare pădurea (sic!) – la O. Ploieşti – 0, 538 mc, respectiv O.S. Măneciu – 1, 406 mc material lemnos nejustificat.
Total: 1,944, cum scriam la început. În valoare de 704, 83 de lei!