N. D.

Biserica Eroilor Tineri ”Înălțarea Domnului” din Ploiești aduce Brâul Maicii Domnului în pelerinaj, informația fiind făcută publică prin intermediul unui comunicat de către reprezentanții lăcașului de cult. ”Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel și a Înaltpreasfințitului Ignatie, Mitropolitul Dimitriadei, avem bucuria de a anunța că în perioada 27 iunie – 2 iulie 2025, pentru prima dată, credincioșii din Ploiești și din împrejurimi se vor putea închina Brâului Maicii Domnului, adus în pelerinaj la Biserica ”Înălțarea Domnului” din Ploiești de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Prețiosul odor, păstrat cu evlavie de-a lungul generațiilor, va fi așezat spre închinare în biserică, unde, timp de șase zile, vor avea loc slujbe, rugăciuni speciale și momente de comuniune duhovnicească”, se menționează în comunicat, în care se precizează și faptul că data de 1 iulie a.c. este considerată o zi specială în cadrul programul pelerinajului, având în vedere faptul că, seara, începând cu ora 20:00, va avea loc procesiunea solemnă cu Brâul Maicii Domnului pe străzile din oraș, ”ca o expresie a credinței și a dragostei față de Fecioara Maria”. În legătură cu organizarea acestui pelerinaj al Brâului Maicii Domnului la Ploiești, preot doctor Claudiu Băzăvan, paroh al Catedralei „Înălțarea Domnului” din Ploiești, a transmis: ”Maica Domnului chiar ne vizitează aievea. Mai ales că este vorba de Brâul pe care l-a cusut cu Preacuratele Sale mâini. În vremuri tulburi, când spectrul războiului, al nesiguranței și al absurdului pune pe jar întreaga lume, vizita Maicii este o ocazie binecuvântată și unică pentru toți cei care doresc să se apropie de Maica Domnului cu credință și inimă smerită. Cunoaștem pentru totdeauna: credința este refugiu de sens și lumină, de pace și fericire. Vă așteptăm să ne rugăm împreună, sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!”. S-a mai făcut precizarea că pe parcursul pelerinajului biserica va fi deschisă zilnic între orele 07.00 și 24.00.

(Sursa foto: basilica.ro)