V.S.

Magistraţii de la Judecătoria Ploieşti l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe fostul primar al comunei prahovene Măneşti. Nicolae Grigore, care a îndeplinit funcţia de edil al localităţii
respective timp de două mandate, în perioada 2004-2012, a fost condamnat de instanţa de fond după ce a fost judecat pentru infracţiuni de corupţie.
Potrivit sentinţei magistraţilor ploieşteni, pe lângă această condamnare la închisoare, a fost admisă şi acţiunea civilă exercitată de partea civilă – Consiliul Local Măneşti – şi, prin urmare, Nicolae Grigore a fost obligat şi la plata sumei de 1,3 milioane de lei. De asemenea, judecătorii au decis să menţină sechestrul asigurător dispus de procurori în anul 2011, precum şi desfiinţarea contractului de concesiune încheiat între Primăria Măneşti şi o societate din Ploieşti. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
La sfârşitul anului 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a fostului primar al comunei Măneşti, Nicolae Grigore (la data respectivă încă în funcţie), acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. Procurorii au reţinut în sarcina acestuia că „la data de 2 octombrie 2006, inculpatul Grigore Nicolae, în calitate de primar al comunei Măneşti, judeţul Prahova, a încheiat cu o societate comercială din Ploieşti un contract de concesiune a unui teren în suprafaţă de 14,5 hectare pe o perioadă de 49 de ani. În condiţiile în care, cu ocazia desfăşurării licitaţiei pentru concesionarea acestui teren, firma respectivă menţionase în ofertă preţul redevenţei de 10 lei/ mp (preţul oferit era cel mai mare), inculpatul Grigore Nicolae şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a fixat prin contract o redevenţă în sumă totală de 145.000 lei (calculată cu 1 leu/mp). În această modalitate, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 1.305.000 lei (aproximativ 300.000 euro), reprezentând diferenţa între preţul ofertat la licitaţie şi cel menţionat în contractul de concesiune”.
La data la care DNA a făcut publice acuzaţiile, fostul primar al comunei Măneşti, Nicolae Grigore, ne-a declarat că după organizarea licitaţiei pentru concesionarea terenului de 14,5 hectare de pe raza localităţii, la care s-au prezentat trei ofertanţi, la încheierea actelor cu societatea câştigătoare s-ar fi strecurat o greşeală, din cauza transformării fostului ROL în RON, adică a leului vechi în leul nou.