George Marin

În aceeași perioadă cu competiția fetelor, Cluj-Napoca a găzduit Campionatul Național al băieților juniori IV, categorie care cuprinde micii handbaliști născuți în anii 2012 și 2013. Între cele 16 cluburi calificate la acest Turneu Final s-au aflat și două echipe prahovene care au obținut acest drept în Turneul Semifinal: ACS Academia Junior și CSM, ambele reprezentând municipiul reședință de județ al Prahovei.
Prima fază a turneului, a grupelor preliminare, în care fiecare echipă participantă dispută câte două jocuri în prima zi și unul în ziua următoare, a adus oarecare speranță pentru echipele din Ploiești. Ambele au înregistrat câte două victorii și câte o înfrângere. CSM a acumulat 4 puncte, trecând destul de lejer de primele două adversare, chiar în ciuda scorului strâns din prima partidă, dar fiind învinsă, drastic, doar de echipa care avea să câștige această ediție a Campionatului Național al acestei categorii de vârstă. Cu această zestre de puncte, CSM s-a calificat pentru Grupa Principală 1, în care urma să întâlnească două adversare care se luptaseră cu Academia Junior în Grupa Preliminară A: CSM Constanța și AHC Cluj-Napoca 2021. Tot 4 puncte a acumulat și Academia Junior în primele trei jocuri după ce a învins CSM Constanța, la limită- dar după ce a avut șase goluri avantaj!- și CSȘ 2 București mai clar decât arată scorul. Victoria împotriva bucureștenilor, una în care portarul Mihai Baciu a reușit să pareze 54% din aruncările adverse, a contat și pentru Grupa Secundară 1 pentru că punctele acumulate în primele trei dispute ar fi fost suficiente doar dacă pe ploieșteni i-ar fi ajutat și golaverajul între echipele cu același număr de puncte. Înfrângerea drastică în fața gazdelor clujene a fost hotărâtoare în a-i trimite pe micii „academicieni” să continue lupta pentru locurile de la 9 la 16, în loc să se afle în grupul în care se decid primele opt poziții.
Jocurile din Grupa Principală 1 nu au adus ploieștenilor nicio victorie, CSM înclinând steagul de două ori, de fiecare dată repriza secundă prilejuind momente de cădere cu rezultat fatal. La fel au stat lucrurile și în semifinala mini-turneului pentru locurile 5-8, doar finala pentru locurile 7-8, pierdută și ea, a mai îndulcit amarul, înfrângerea survenind după consumarea aruncărilor de departajare de la linia de 7 metri. Și asta după ce Mateo Dăncescu a egalat în ultimul minut al timpului regulamentar de joc.
În schimb, în Grupa Secundară 1, Academia Junior a tranșat partida cu cei din Târgu-Jiu grație unui mitan secund mai bun și au zdrobit pur și simplu formația din orașul arădean Sântana. O luptă mai echilibrată s-a înregistrat în semifinala mini-turneului pentru locurile 9-12. Dar ploieștenii au reușit să mențină un pas, doi în fața adversarilor, în partea secundă. În schimb, finala pentru locurile 9-10 a fost o cursă de urmărire a ploieștenilor, care au reușit egalarea la 17 în chiar startul reprizei secunde, după o serie de șapte goluri consecutive. Însă, ultimele opt minute au adus o cădere totală transpusă într-un parțial de 8-1 în favoarea adversarilor.
Astfel, CSM, cu cele două victorii obținute, s-a clasat pe locul 8, în timp ce Academia Junior, deși a reușit cinci victorii, s-a clasat pe locul 10. Așadar, victoriile trebuie obținute atunci când trebuie și în fața cui trebuie!
Rezultate înregistrate de CSM: 21-19 (8-7) cu LPS Târgu-Jiu, 32-21 (16-10) cu CS Unirea Sântana, 11-24 (4-13) cu CSU din Suceava (*) – în grupa preliminară A, 20-28 (8-15) cu CSM Constanța, 24-28 (15-18) cu AHC Cluj-Napoca 2015 – în grupa principală 1, 25-31 (14-14) cu SCM Politehnica Timișoara – în semifinală locuri 5-8, 31-32 (14-13, 28-28) cu ACS Vicov Elite – în finală locuri 7-8.
(*) – rezultat care a contat mai departe în competiție.
Lotul folosit de CSM în turneu, cu realizările cumulate din cele șapte meciuri: Alexandru Pop 40 de intervenții (2 de la „7 metri”), Patrick Ionescu 26 (1) – Rareș Gheorghe 36 de goluri marcate (6 din „7 metri”), Teodor Ivan 22, Mateo Dăncescu 21 (5), Albert Andrei 19 (2), Ștefan Bondareț 16, David Gheorghe 12, Teodor Dumitrescu 11, Alexandru Danac 10 (2), Mihai Nițu 6, Mario Stoica 6, Gabriel Zamfir 3, Andrei Marin 2, Mihnea Toma, Mihai Ioniță. Antrenor: Gabriela Enache.
Rezultate înregistrate de Academia Junior: 22-21 (12-9) cu CSM Constanța, 18-26 (6-12) cu AHC Cluj-Napoca 2021, 22-18 (11-8) cu CSȘ 2 București (*) – în grupa preliminară B, 28-25 (15-14) cu LPS Târgu-Jiu, 40-24 (17-10) cu CS Unirea Sântana – în grupa secundară 1, 28-26 (14-15) cu CS Marta Baia Mare – în semifinală locuri 9-12, 20-28 (10-17) cu CS Fărcașa – în finală locuri 9-10.
(*) – rezultat care a contat mai departe în competiție.
Lotul folosit de Academia Junior în turneu, cu realizările cumulate din cele șapte meciuri: Mihai Baciu 40 de intervenții, 1 gol marcat, Nicolae Stoica 3 – Ștefan Scarlat 33 de goluri marcate, Ianis Barbu 32 (12 din „7 metri”), Mihnea Gheorghe 31, Alexandru Ioniță 23, Andrei Ioniță 18, Octavian Buzea 16, Filip Cazan 9, Răzvan Toma 5, Ayan Neagu 3, Eduard Popa 3, Teodor Roșu 2, Denis Toader 1, Mihai Grăghici, Arsene Badea. Antrenori: Alexandru Roibu, Sadia Neagu.