Prin intermediul unui comunicat de presă, Hidro Prahova anunță că, astăzi, 17 iunie a.c., începând cu ora 8:00, va fi întreruptă alimentarea cu apă potabilă- pentru o perioadă estimată de 24 de ore- în mai multe localități din județul Prahova.
În legătură cu această măsură, cei de la Hidro Prahova au precizat: ”Această oprire nu este cauzată de o defecțiune a sistemului Hidro Prahova S.A, ci este determinată de manevrele efectuate de către furnizorul nostru – Exploatare Sistem Zonal (ESZ), în vederea deschiderii și eliberării unui debit controlat din acumularea Barajului Paltinu (golirea de fund). Aceste manevre presupun evacuarea unui debit de aproximativ 25–30 mc/s în aval de baraj, ceea ce poate conduce la o creștere semificativă a turbidității apei în zona Barajului de priză Voila – sursa de alimentare cu apă brută a Stației de Tratare a Apei Voila. Ca atare, oprirea este necesară pentru a permite tratarea corespunzătoare a apei brute și evitarea colmatării în barajul de priză”. În ceea ce privește zonele afectate de lipsa apei, acestea sunt următoarele: Comuna Șotrile – satul Plaiul Câmpinei; Comuna Telega; Comuna Brebu; Comuna Bănești; Comuna Vărbilău; Comuna Aluniș; Comuna Poiana Câmpina; Comuna Florești – satele Cap Roșu, Călinești, Florești – cartier Gară; Comuna Adunați; Orașul Breaza; Municipiul Câmpina, după următorul program: între orele 8:00 – 15:00 lipsă apă; între orele 15:00 – 21:00 furnizare apă cu presiune redusă; între orele 21:00 (marți) – 08:00 (miercuri) lipsă apă; Orașul Băicoi – afectate parțial următoarele zone: str. Republicii cu adiacente, str. Înfrățirii cu adiacente, str. Independenței – parțial, până la intersecția cu str. Viitorului cu adiacente, str. Dorobanți – parțial, până la intersecția cu str. Dumbrava Roșie.
”În funcție de evoluția situației, vom reveni cu informații actualizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat de această oprire impusă de factori externi activității noastre. Totodată, rugăm consumatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe toată durata întreruperii furnizării apei”, au mai menționat reprezentanții Hidro Prahova.
Acasă Administratia locala Hidro Prahova anunţă oprirea apei, astăzi, în mai multe localităţi din judeţ