V.S.
Traficul rutier la ieșirea din Ploiești spre Bucov este deseori îngreunat sau chiar blocat din cauza infrastructurii care nu mai face față numărului tot mai mare de autovehicule. Încă din campania electorală pentru ocuparea funcției de președinte al Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu a promovat un proiect privind construirea unui pasaj extrem de necesar în zona respectivă, unde se intersectează două drumuri naționale și un drum județean, iar acum autoritatea județeană face demersurile pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră.
Consiliul Județean Prahova a lansat licitația pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, a studiilor de teren și a expertizelor necesare pentru construirea unui pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului în zona Bucov, la intersecția Strada Ștrandului (DJ102E) – DN1B cu DN1A.
”Prin realizarea investiției se va asigura fluidizarea traficului în zona de nord – est a Municipiului Ploiești la intersecție DN1B/ DJ 102E cu DN 1A și o îmbunătățire considerabilă a timpilor de deplasare în zonă. Realizarea lucrărilor vor conduce la fluidizare trafic auto pe DN 1A, crearea condițiilor optime de dezvoltare economică din punct de vedere al infrastructurii rutiere pentru operatorii economici din zonă, diminuarea cheltuielilor cu carburanții și a timpilor de așteptare”, se arată în documentația din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Obiectivul de investiție propus la ieșirea din Ploiești spre Bucov presupune realizarea pasajului suprateran pe DN1B / DJ 102E peste DN 1A, inclusiv rampe de acces, amenajare sens giratoriu sub pasaj și bretelele de acces, refacere DN 1A pe câte 300 de metri înainte si după intersecție, inclusiv sens giratoriu la intersecție bretea DN 1B cu DN 1A spre Brașov.