În noaptea de miercuri spre joi (ora 03.30), pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră o locuință din satul Buda, comuna Ariceștii Rahtivani.
La fața locului au fost moblizate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și al mansardei, pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice propagarea acestuia la locuințele învecinate, din fericire nefiind înregistrate victime.
La finalul intervenției, s-a stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, în urma unui ­scurtcircuit electric produs în camera tehnică (cablu electric defect sau neizolat ­corespunzător).
În contextul amintit mai sus, pentru evitarea unor astfel de evenimente, reprezentanții ISU Prahova recomandă cetățenilor următoarele măsuri: Verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu; Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent; Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate; Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite; Nu suprasolicitaţi o priză, deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent; Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului; Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.