Adrian Brad
Anul trecut, veniturile şi cheltuielile bugetului câmpinean s-au situat în jurul valorii de 86,23 milioane de lei, iar sumele alocate obiectivelor de investiţii din 2014 au totalizat 7,38 de milioane de lei. Pentru anul în curs, valoarea prognozată a acestui buget va fi sensibil majorată, cu aproximativ 10%, deoarece au fost luate în calcul proiectele europene câştigate de cel de-al doilea municipiu prahovean. Creionat de mai multe săptămâni, bugetul amintit suferă ultimele chinuri ale facerii, urmând a fi prezentat Consiliului Local Câmpina spre aprobare în cel mai scurt timp posibil. Ca la orice buget local, alcătuirea celui câmpinean a plecat de la prognoza care se transmite în fiecare an către bugetul de stat. S-a făcut o prognoză bazată pe veniturile obţinute în anul precedent, care s-a extrapolat pentru anul în curs şi următorii doi-trei ani. Precizăm cititorilor noştri că, după ce se aprobă bugetul de stat, conform calendarului din Legea finanţelor publice, trebuie parcurse mai multe etape. Prima ar fi cea potrivit căreia, în cinci zile de la întocmirea bugetului naţional, Ministerul Finanţelor Publice trimite Direcţiei Finanţelor Publice din fiecare judeţ sume defalcate din bugetul de stat, care ulterior sunt repartizate administraţiilor publice locale din judeţul respectiv. Tot prin Direcţiile Finanţelor Publice din teritoriu, de la bugetul de stat se repartizează şi sume defalcate din cota de TVA. În afară de aceste sume, un buget local este alcătuit, în principal, din veniturile proprii, obţinute din taxele şi impozitele plătite de localnici (persoane fizice şi juridice) pe bunurile proprii (mobile sau imobile). Legea spune că dacă, în anul precedent, se realizează o colectare de sub 97% din totalul veniturilor proprii prevăzute (nivel imposibil de atins), atunci nu ai voie să iei în calcul la creionarea bugetului pe anul în curs venituri mai mari decât cele colectate în anul precedent. Anul trecut, Direcţia Economică a Primăriei Câmpina a colectat aproape 91% din totalul veniturilor proprii estimate pentru acel an. În valoare absolută, suma obţinută din colectările veniturilor proprii la bugetul local din 2014 a fost de 14,64 milioane de lei, ceva mai mică decât cea din anul 2013. În 2014, populaţia a plătit la bugetul local 6.853.541 lei, cu 125.193 lei mai mult în comparaţie cu 2013. Procentual vorbind, gradul de colectare, în cazul persoanelor fizice, a fost, anul trecut, de 86,62%. În 2014, agenţii economici din Câmpina au plătit către bugetul local 7.785.191 lei, gradul de colectare fiind de 95%. Suma încasată anul trecut de la firme este cu 716.657 lei mai mică decât cea din 2013.
Principalul motiv al acestor ultime colectări din 2014, mai scăzute decât cele din 2013, a fost intrarea în procedura de insolvenţă (cu cele două etape ale sale: reorganizarea judiciară şi, în caz de eşec al acesteia, lichidarea) a multor societăţi comerciale, printre ele situându-se firme locale importante.














