N.Dumitrescu
La sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a organizat o conferință de presă, tema principală fiind situația proiectelor cu finanțare europeană.
Astfel, ținând să scoată în evidență incapacitatea fostei conduceri a Primăriei Ploiești în atragerea de fonduri europene, acesta a precizat faptul că, încă de la preluarea funcției, în toamna anului trecut, proiectele cu finanțare europeană au devenit pentru acesta o prioritate. ”Faptul că nu s-au atras bani europeni este o dramă pentru Ploiești. Ploieștiul nu a știut să utilizeze ceea ce i s-a oferit gratis, ceea ce i s-a oferit pe tavă! În anul 2023, au fost 21 de proiecte care puteau beneficia de finanțare europeană, dar la care s-a renunțat, ceea ce a însemnat 77 de milioane de euro pierduți. Pur și simplu, Ploieștiul a renunțat la cheltuirea acelor bani și la implementarea proiectelor respective”, a precizat edilul, care a dat și câteva exemple de proiecte cărora le-a fost pusă ”cruce”, ceea ce înseamnă că s-a pierdut definitiv șansa ca acestea să fie realizate cu bani europeni, și anume: lărgirea la patru benzi a ieșirii din oraș în zona Podul Înalt; regenerarea Cartierului Râfov; reconstruirea depourilor de la TCE. În acest context, edilul a prezentat situația proiectelor europene care au mers înainte, evidențiind lista celor 18 aflate în momentul de față în derulare, cărora li se adaugă alte 14 aflate în etapa de evaluare, necesară înainte de avizul pentru finanțare, alte 5 proiecte urmând să fie depuse în decursul acestui an. Precizând că valoarea celor 18 proiecte din prima listă se ridică la aproape 150 de milioane de euro, primarul a precizat că primele care se vor finaliza sunt cele referitoare la reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal, dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din oraș, avansate fiind și lucrările de actualizare a Planului Urbanistic General al orașului. ”În ceea ce privește atragerea de bani europeni, acum, pot spune că sunt optimist, dar și prudent, pentru că nu am scăpat total de riscuri. Ce pot menționa, însă, este faptul că banii europeni sunt singura șansă la dezvoltare”, a mai declarat primarul, care a precizat că, în momentul de față, Ploieștiul este un oraș îmbătrânit, subdezvoltat, pentru că fosta echipă a primăriei a fost ”leneșă” în atragerea fondurilor europene, situație care a avantajat un alt municipiu apropiat, Târgoviște, care, astfel, a putut avea acces la o sumă mai mare de bani rămași neaccesați în cadrul Regiunii Sud Muntenia, anii trecuți. Dată fiind această situație, primarul a ținut să mai precizeze și faptul că nici în cazul celor 14 proiecte care sunt acum în faza de evaluare- și care au o valoare totală de aproape 130 de milioane de euro – la Agenția de Dezvoltare Sud-Muntenia, nu este o certitudine ”100%” că vor fi acceptate pentru finanțare. ”Cauzele pierderii fondurilor europene la Ploiești au fost următoarele: lipsa de voință politică, lipsa stabilității și a unui plan coerent de absorbție, capacitate administrativă limitată, proceduri greoaie și stufoase. Dar, pentru a recupera timpul pierdut în ceea ce privește dezvoltarea orașului, am luat următoarele măsuri: am revitalizat proiectele aflate la sertar, am dezvoltat o colaborare reală și strânsă cu autoritățile centrale – ADR Sud-Muntenia și ministere, dar și o colaborare interdepartamentală, dispunând prioritizarea proiectelor aflate în impas”, a mai declarat primarul în conferința de presă menționată. Referitor la proiectele care vor fi depuse anul acesta în vederea obținerii de fonduri europene, pe listă se regăsesc următoarele: asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și de Vest, inclusiv realizarea de lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor celor două gări; regenerare și mobilitate urbană în zona centrală; investiții pentru eficiența energetică a sediilor unor instituții de învățământ; realizarea unui centru de servicii de paliație în cadrul Spitalului Municipal Ploiești.