Giorgiana Radu-Avramescu
am purtat mulți copii în brațe,
în ani și ani i-am ocrotit,
copii ai bucuriei și speranței,
chiar și copii ai unei tragedii
îi port și azi,
pe unii dintre ei,
îi duc mai greu,
îi car nițel
și simt acut tot mai adesea,
că mult n-am să mai pot,
chiar de suplețea li-i de fel
privesc în urmă,
mă uimesc,
privesc și-n față,
dar e greu,
oglinda se tot îngustează,
și simt cum eu nu mai sunt eu
ce va fi mâine,
nu voi ști,
sigur știu doar
că brațele-mi prea purtătoare de copii,
au obosit,
și-ncet se vor lipsi
de tot ce-au cunoscut odată,
de tot ce ar putea veni
iar de va fi să plec curând,
un zâmbet aș lăsa în urmă,
pe-un fir de iarbă desenat,
chiar de va fi călcat, strivit, neobservat,
e mult mai bine așa,
decât un îndelung oftat
