N. Dumitrescu

Conform conducerii Primăriei Ploiești, după ani buni de așteptare, s-a găsit soluția în cazul continuării lucrărilor la noua stație de epurare a apelor uzate din Ploiești, sistate în urmă cu 12 ani, în condițiile în care stația veche a fost construită în perioada 1965-1970. ”După 15 ani în care Primăria Ploiești n-a mișcat un deget pentru rezolvarea problemei stației de epurare, intrăm în linie dreaptă pentru rezolvarea ei”, a anunțat primarul Mihai Polițeanu. Precizând că, în momentul de față, se plătesc penalități în valoare de o jumătate de milion de euro pe lună pentru că, în ultimii ani, municipalitatea ploieșteană nu s-a implicat în această situație, edilul a prezentat care este situația actuală în cazul sistemului de epurare a apelor uzate din municipiu: ”La acest moment, plătim penalități în valoare de 500.000 de euro pe lună pentru că 15 ani administrația ploieșteană a promis și nu a livrat. Apele uzate sunt epurate într-o stație veche, construită în perioada 1965-1970, cu o singură treaptă mecanică, depășită fizic și moral. Lucrările la noua stație de epurare au fost sistate în 2013 și de atunci nu s-a mai făcut nimic. Pentru a rămâne cu autorizația, Ploieștiul s-a angajat în anul 2018 la măsuri care să ducă la finalizarea noii stații de epurare până în anul 2023. Autoritatea locală, însă, nu și-a respectat nici acest angajament, ca urmare, Ploieștiul a rămas fără autorizație de gospodărire a apelor în anul 2024 și s-a ajuns la milioane de euro penalități”. Având în vedere că stația de epurare a apelor uzate reprezintă una dintre problemele cele mai vechi ale orașului, Mihai Polițeanu a precizat și ceea ce s-a întreprins în acest caz de când acesta a preluat mandatul de primar: ”Am făcut demersuri pentru a găsi soluția optimă de reducere substanțială a penalităților și reautorizare a stației până la finalizarea noii stații de epurare. După multe discuții și întâlniri, am avut o întâlnire cu Administrația Bazinală de Apă Buzău, cu Apa Nova, cu Agenția pentru Protecția Mediului și cu Garda de Mediu. Drumul de parcurs s-a clarificat și, în câteva luni, cu puțină bunăvoință din partea tuturor părților implicate, vom ajunge anul acesta la autorizare și reducerea penalităților”. În context, potrivit edilului, s-a avansat un nou termen pentru finalizarea noii stații de epurare: ” Vom finaliza noua stație de epurare până în decembrie 2027. Singura întârziere posibilă, care ne-ar putea împinge cu termenul final în 2028, poate fi cauzată de proceduri de licitație. Noua stație de epurare, al cărei proiect tehnic a fost deja prezentat Primăriei și Consiliului local Ploiești, va cuprinde treaptă mecanică, treaptă biologică și
tratarea nămolului, precum și linie de biogaz, pentru sistem de cogenerare”.