,,Am fost târât nefondat prin procese’’

,,Vreau să vă semnalez că, deoarece am îndrăznit, în 2011, să fac sesizări la mai multe instituţii publice şi să arăt adevărul, am fost târât în mai multe procese de către Primăria Păcureţi. În unele dintre acestea nici măcar nu am avut calitate procesuală. A fost vorba despre faptul că unii dintre locuitorii satului Bârzila, comuna Păcureţi, şi-au mărit proprietatea în mod ilegal, îngustând strada Pleşoi (DC 16) din satul cu pricina de la o lăţime de circa 4,5 m la numai 3 m şi incluzând în cadrul proprietăţilor şi trei stâlpi de electricitate care se aflau pe strada respectivă.’’
Ion Ghiţă, Ploieşti
* * *
În problema semnalată, am stat de vorbă cu viceprimarul comunei Păcureţi, Viorel Diaconu, care ne-a precizat că problema din satul Bârzila şi-a găsit rezolvare. ,,În urma unor procese în instanţă, în toamna lui 2014, s-a decis că gardurile nu au fost mutate, deci proprietăţile nu au fost mărite. Cât despre domnul Ion Ghiţă, nu vreau să comentez în niciun fel declaraţiile dumnealui, mai ales că totul s-a finalizat în ceea ce priveşte problema legată de drumul din satul Bârzila. În plus mai există în prezent, pe rol, alte două procese’’, ne-a precizat viceprimarul comunei.