China a devenit liderul mondial în cercetarea oncologică și a depășit pentru prima data SUA ca volum de studii de specialitate publicate în reviste științifice de top în Indexul Nature. Este o schimbare care reflectă nu doar investițiile masive făcute de Beijing în știință, ci și o reconfigurare a puterii globale în cercetarea medicală, relatează prestigioasa revistă britanică, citată de Hotnews.
Nature Index este un clasament internațional care monitorizează publicațiile științifice de top din lume. El măsoară „share-ul” fiecărei țări sau instituții, adică partea de contribuție la articolele din reviste de elită. Cu cât o țară are un share mai mare, cu atât este mai influentă în cercetarea de vârf. În 2024, China a înregistrat o creștere de 19% a Share-ului său în domeniul cancerului, în timp ce Statele Unite au crescut doar cu 5%. Această diferență a permis Chinei să urce pe primul loc și să devanseze SUA într-un domeniu crucial al medicinei moderne.
Vorbim despre o accelerare rapidă care confirmă ambițiile Beijingului de a domina cercetarea biomedicală la nivel mondial.
Statele Unite rămân lideri incontestabili în ceea ce privește colaborările internaționale
Deși China a preluat conducerea în ceea ce privește volum de cercetare, Statele Unite rămân lideri incontestabili în ceea ce privește colaborările internaționale. SUA sunt implicate în toate cele 10 parteneriate de top în cercetarea oncologică, măsurate prin scorul bilateral de colaborare.
Totuși, colaborarea SUA–China, care altădată era una dintre cele mai puternice, a început să piardă teren serios încă din 2021. Din cauza tensiunilor politice persistente, șansele ca această relație să revină la nivelurile anterioare par tot mai mici. Deși China a luat fața Statelor Unite în 2024, pe termen lung (în intervalul 2019–2024) SUA rămân lideri la nivel global în cercetarea legată de cancer. De altfel, 11% din întreaga producție științifică a SUA prezentă în Nature Index are legătură cu oncologia, cea mai mare proporție dintre toate cele 50 de țări analizate.
În cazul Chinei, procentul este de 9%, ceea ce arată că Statele Unite rămân mai concentrate pe această arie, chiar dacă dinamica pe termen scurt favorizează Beijingul.
Dacă ne uităm la instituțiile individuale, Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, rămâne greu de egalat. Cu un Share de 1.169,18 pentru perioada ianuarie 2019 – august 2024, Harvard domină autoritar cercetarea în oncologie. Următoarea instituție în clasament, Academia Chineză de Științe din Beijing, vine din urmă, dar la o distanță considerabilă, cu un Share de 768,09. În privința colaborărilor internaționale, Harvard joacă, de asemenea, un rol decisiv. Universitatea americană a fost implicată în opt dintre cele mai puternice zece parteneriate de cercetare oncologică la nivel global între 2019 și 2024. În marea majoritate a cazurilor, Harvard a contribuit mult mai substanțial decât partenerii săi, ceea ce îi consolidează poziția dominantă în rețeaua globală de cercetare.