F.T.
Oamenii legii din Băicoi efectuează în prezent cercetări într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt, fiind vizate trei femei din Ploiești. Astfel, potrivit unei informări a poliției prahovene, „În urma unor activități investigativ- operative, polițiștii au identificat trei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt. Este vorba despre trei femei, cu vârstele cuprinse între 17 și 34 de ani – toate trei din Ploiești – care ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale din orașul Băicoi. Prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt”.