La Teatrul „Toma Caragiu”, procedura va fi reluată
N. Dumitrescu
În ultima perioadă, în spațiul public au circulat mai multe informații referitoare la evaluarea activității uneia dintre instituțiile de cultură din Ploiești, respectiv Teatrul ”Toma Caragiu”, asupra corectitudinii căreia au planat și o serie de suspiciuni. Dată fiind această situație, pentru o informare corectă, am transmis Primăriei Ploiești o solicitare, prin intermediul căreia am cerut o serie de date punctuale privind evaluarea managerilor instituțiilor publice aflate în subordinea administrației locale. Ieri, sub semnătura primarului municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, am primit răspunsurile solicitate, pe care le redăm integral: ”Evaluarea managementului instituțiilor publice de cultură se face anual, potrivit anexei nr.2 la Ordinul ministrului Culturii nr. 2799 din 10 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, OUG 189/ 25 noiembrie 2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, și conform termenelor stabilite în Contractul de management. Comisia de evaluare se stabilește prin act administrativ al primarului în funcție de specificul instituției, fiind formată dintr-un număr impar de membri și este compusă din reprezentanți ai autorității- în proporție de o treime şi din specialiști în domeniul de activitate a instituției- în proporție de două treimi”. În context, așa cum reiese din răspunsul primit din partea Primăriei Ploiești, evaluarea a avut loc, luna trecută, în cazul tuturor celor trei manageri ai instituțiilor de cultură din Ploiești, în cazul a doi dintre aceștia răspunsul fiind ”Admis”. Mai exact, în urma evaluării activității, Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești, a obținut nota finală 10.00; Marian Dragomir, directorul Casei de cultură ”I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești, a primit nota finală 8.65, în ambele cazuri, rezultatul final ”Admis” fiind însoțit și de recomandarea, din partea comisiei de evaluare, pentru continuarea managementului. În cazul evaluării directorului Teatrului ”Toma Caragiu” Ploiești, Mihaela Rus, aceasta nu a obținut nota minimă 7.00 pentru a fi admisă, drept pentru care aceasta a depus contestație, care i-a și fost acceptată, așa cum reiese și din răspunsul Primăriei Ploiești: ”Se va relua procedura de evaluare a managementului pentru Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești, având în vedere soluționarea favorabilă a contestației doamnei Rus Mihaela”, cu mențiunea că, deocamdată, nu se știe când va avea loc această nouă procedură. Pe de altă parte, având în vedere faptul că în spațiul public au fost destule discuții și pe tema specialiștilor care au realizat, luna trecută, evaluarea directorului teatrului, la cererea noastră, Primăria Ploiești ne-a transmis și care a fost componența acesteia. Astfel, din comisia de evaluare anuală a managementului pentru Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești au făcut parte următoarele persoane: Vlăduț Elena Camelia- specialist, director adjunct Teatrul Mic București; Szabo Ștefan, specialist, fost director la Teatrul ”Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc; Ardelean Cristian, membru, reprezentant al Primăriei Ploiești. ”Evaluarea managementului instituțiilor de cultură se face anual, iar în 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestații (3 zile lucrătoare) sau, după caz, de la data soluționării acestora (3 zile lucrătoare), rezultatul final al evaluării este adus la cunoștința publică prin grija autorității, prin postare atât pe site-ul autorității respective, cât și pe site-ul instituției de cultură. În cazul în care nota finală obținută de managerul instituției de cultură se situează sub 7, rezultatul evaluării este considerat nesatisfăcător și, pe cale de consecință, contractul de management încetează. În situațiile de încetare a contractului de management înainte de termen, autoritatea desemnează, prin dispoziție, o persoană competentă să asigure managementul instituției publice de cultură, în maximum 5 zile de la data constatării încetării contractului de management, şi organizează un nou concurs de management. Conducerea interimară se asigură până la data începerii executării noului contract de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice”, se mai arată în răspunsul primit de la Primăria Ploiești.