Separat, se acordă 2.000 de lei și pentru cuplurile mamă-nou-născut

N. Dumitrescu

La jumătatea lunii trecute, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunța că a încărcat, la nivel național, cu suma de 500 de lei, un număr de 83.967 de carduri educaționale, destinate elevilor din medii vulnerabile. Totodată, pe lângă acestea, tot la nivel național, alte aproape 3.000 de noi carduri, din aceeași categorie, au fost emise pentru a ajunge în posesia altor beneficiari, suplimentar fiind încărcate și 860 de carduri pentru cuplurile mamă-nou-născut, din aceeași categorie a persoanelor defavorizate. Având în vedere aceste informații, am solicitat reprezentanților MIPE date suplimentare despre beneficiarii de la nivelul județului Prahova. Concret, potrivit datelor primite, pentru anul școlar 2024–2025, până în momentul de față, în județul Prahova s-au alimentat 19.223 de tichete educaționale pentru preșcolarii și elevii proveniți din medii defavorizate, cu mențiunea că alte 94 de noi carduri urmau să fie distribuite beneficiarilor, iar în ceea ce privește cardurile pentru mamele cu nou-născuți, până în prezent au fost emise, distribuite și alimentate 53 de tichete sociale pe suport electronic, cu o valoare nominală de 2.000 de lei fiecare. De precizat faptul că sprijinul oferit elevilor face parte din proiectul ”Sprijin educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Conform OUG nr. 83/2023, aceste tichete sunt acordate într-o tranșă unică, începând cu anul școlar 2023–2024, banii putând fi utilizați pentru achiziția de materiale necesare frecventării școlii și grădiniței, respectiv pentru rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane și haine, contribuind astfel la reducerea abandonului școlar în rândul copiilor din categoriile vulnerabile. Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ, centralizează cererile pentru acordarea acestui tip de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili este stabilită în urma unor verificări efectuate de mai multe instituții. La acest sprijin au dreptul: copiii din învățământul de stat preșcolar, care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, prevăzute de legislația privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate; elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii ai căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. MIPE asigură coordonarea distribuirii tichetelor, inspectoratele școlare le distribuie la școli, iar școlile le transmit părinților, reprezentantului legal sau tutorelui elevilor beneficiari. Tichetele sunt utilizate în unităţi care comercializează materiale şcolare și îmbrăcăminte, care se află pe lista unităţii emitente a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. Valoarea sprijinului acordat este de 500 lei/ an școlar/ într-o tranșă unică, nefiind permise operațiuni de retragere de numerar ori utilizarea banilor în alte scopuri. În cazul familiilor cu mai mulți copii, fiecare copil care îndeplinește condițiile de eligibilitate primește un astfel de tichet.
De asemenea, tot MIPE finanțează și acordarea tichetelor pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei, într-o tranșă unică, pentru fiecare nou-născut, pentru sprijinirea mamelor defavorizate care au copii de până în trei luni. Cu banii primiți se pot achiziționa produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii acestuia, respectiv: scutece, produse pentru toaleta copilului, articole de vestimentaţie, articole sanitare şi medicale. Beneficiare sunt mamele care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024, care au un nou-născut de până la 3 luni și care se regăsesc într-una dintre următoarele situații: beneficiază de venitul minim de incluziune; au dizabilități; se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau aflate în alte situații de risc, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale); nu dețin acte de identitate; sunt minore. Mamele de gemeni sau tripleți primesc sprijinul pentru fiecare nou-născut, primăriile întocmind listele pentru beneficiari.