Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro și Hotnews.
Într-o audienţă cu uşile închise ţinută cu cardinalii săi sâmbătă dimineaţă, noul pontif roman a explicat alegerea numelui său şi a stabilit o foaie de parcurs pentru pontificatul său. Spre deosebire de intrarea în pontificat în anul 2013, când această primă întâlnire a papei ales cu cardinalii săi a fost transmisă în direct, Leon al XIV-lea a preferat să se întâlnească în spatele uşilor închise, scrie Le Figaro. După mai bine de trei ore de la începerea acestei întâlniri, Vaticanul a publicat discursul parţial improvizat al papei în care, pe lângă programul pontificatului său, acesta explică unul dintre motivele pentru care a ales numele de Leon al XIV-lea. ”În principal pentru că Papa Leon al XIII-lea, prin enciclica istorică Rerum novarum, a abordat problema socială în contextul primei mari revoluţii industriale; iar astăzi Biserica oferă tuturor moştenirea sa de doctrină socială pentru a răspunde unei alte revoluţii industriale şi evoluţiilor în domeniul inteligenţei artificiale, care ridică noi provocări pentru apărarea demnităţii umane, a justiţiei şi a muncii”, a explicat el. Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) a fost cunoscut ca un susţinător al justiţiei sociale şi a militat pentru salarizarea şi tratamentul echitabil al muncitorilor în timpul revoluţiei industriale. Biserica trebuie să preia acum conducerea în confruntarea cu noile ameninţări la adresa lucrătorilor, cum ar fi inteligenţa artificială, a explicat noul papă Leon. Secretariatul de Stat Terza Loggia a publicat sâmbătă, pe contul de X, prima imagine cu blazonul lui Leon al XIV-lea, care include şi motto-ul său: „In illo uno unum” – care se traduce prin „În cel ce este unul, să fim una”. Această maximă, inspirată de Sfântul Augustin, subliniază importanţa unităţii în Biserică. Blazonul, ca şi deviza sa, se bazează pe cele pe care pontiful le avea înainte de alegerea sa, ca episcop şi apoi când era cardinal. Blazonul, cu reprezentarea cheilor Sfântului Petru şi a mitrei papale, are în partea superioară stângă un crin alb pe fond albastru, un simbol al purităţii Fecioarei. Devotamentul său faţă de Fecioara Maria a fost exprimat în prima sa apariţie, când s-a referit la Sanctuarul Fecioarei Maria din Pompei şi a cerut mulţimii să rostească împreună cu el un Ave Maria. În partea dreaptă a blazonului se află o inimă înflăcărată, străpunsă de o săgeată şi sprijinită pe Biblie, simbolurile Ordinului Sfântului Augustin, din care papa descinde. Portalul oficial Vatican News explică într-un articol că această imagine aminteşte de experienţa de convertire a Sfântului Augustin, pe care a explicat-o prin cuvintele „Vulnerasti cor meum verbo tuo” – „Mi-ai străpuns inima cu Cuvântul tău”. Vatican News explică şi originea motto-ului papal, inspirat tot dintr-o predică a Sfântului Augustin, „Expunere pe Psalmul 127”. În ea, episcopul de Hipona explica faptul că „deşi noi, creştinii, suntem mulţi, în unicul Hristos suntem una”.
În prima sa întâlnire cu toţi cardinalii de la alegerea sa ca suveran pontif la 8 mai, Papa Leon le-a cerut clericilor de rang înalt să îşi reînnoiască angajamentul faţă de reformele majore ale Bisericii adoptate de Conciliul Vatican II în anii 1960, relatează Reuters. Noul papă a spus că Francisc, predecesorul său, care a murit la 21 aprilie, a avut în linii mari viziunea de a deschide Biserica – care are 1,4 miliarde de membri – către lumea modernă şi a lăsat un „exemplu de dedicare totală pentru serviciu”. „Să preluăm această moştenire preţioasă şi să continuăm călătoria”, i-a îndemnat noul papă pe cardinali.