Testarea internațională PISA 2025 începe astăzi, 12 mai, în România. Peste 10.000 de elevi de 15 ani vor fi evaluați la lectură, matematică, științe, iar pentru prima dată, și la limba engleză. Evaluarea se desfășoară în format digital, în 321 de școli din toată țara, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotnews. Astfel, peste 10.000 de elevi în vârstă de 15 ani din România vor participa, în perioada 12 mai – 9 iunie 2025, la Faza principală a studiului internațional PISA 2025, administrat în România de Institutul de Științe ale Educației. Testarea este parte a Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA), coordonat de OCDE și implementat simultan în peste 90 de țări. În acest an, pentru prima dată în România, studiul include și o evaluare a competențelor în limba engleză (Foreign Language Assessment), dar și chestionare suplimentare adresate profesorilor și părinților elevilor participanți. În total, vor fi testați 10.362 de elevi din 321 de școli din toată țara – inclusiv din mediul rural și din învățământul în limba maghiară – selectați printr-o procedură standardizată internațional. Alături de ei, participă și 2.015 profesori (de științe și de limba engleză) și părinții tuturor elevilor. Pe lângă domeniile clasice – lectură, matematică și științe – ediția PISA 2025 include o secțiune dedicată „Învățării în lumea digitală” (Learning in Digital World), un domeniu inovator adaptat contextului actual. Elevii vor completa, în format digital, atât testele cognitive, cât și chestionarele despre activitatea lor școlară și extrașcolară. Singurul formular pe hârtie rămâne cel adresat părinților. Participarea României la testarea PISA oferă autorităților date esențiale pentru elaborarea de politici educaționale bazate pe dovezi. Rezultatele individuale sunt confidențiale, iar studiul nu generează scoruri personale pentru elevi sau școli. Fiecare elev participant va primi o diplomă personalizată. Rezultatele internaționale finale urmează să fie publicate în decembrie 2026.
La testele PISA 2022, România a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii ani: elevii români au obținut scoruri sub media OECD la toate cele trei domenii evaluate – citire, matematică și științe. În special la matematică, România a înregistrat un declin semnificativ față de testarea precedentă, iar aproape jumătate dintre elevi nu au atins nivelul minim de competență.