România este departe de a avea până în vara anului viitor 24 de spitale noi sau modernizate cu bani europeni nerambursabili prin Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit TVR Info. Cele mai recente date de la Ministerul Sănătății arată că maximum șase vor fi gata până în iulie 2026, termenul limită impus de PNNR. Altele, aflate în stadiu incipient, vor intra în prelungiri. Iar șase nu mai au nicio șansă la finanțare gratuită și vor avea nevoie de alte surse de bani pentru a fi construite. Dintre toate proiectele cu finanţare prin PNRR, Centrul de patologie cerebro-vasculară și neurochirugie din Cluj-Napoca este cel mai avansat. Lucrările sunt finalizate în proporție de 85 la sută. Un corp de clădire a fost ridicat de la zero, iar acolo vor fi 70 de paturi pentru secţia de neurochirurgie, 26 de paturi pentru ATI, dar şi un bloc operator cu 7 săli de operaţii. Centrul de la Cluj va avea și o zonă cu 4 paturi dedicate pacienţilor septici, pentru a combate infecţiile spitaliceşti. În centrul de primire a urgenţelor, cazurile grave vor putea fi tratate într-o sală hibrid multifuncţională. Lucrările au început în anul 2023, iar 95% din fonduri vin din PNRR. În schimb, la Alba Iulia, lucrările au început târziu, abia acum o lună şi jumătate. Cel mai greu a fost să se facă proiectul, iar apoi să se obțină toate avizele. Proiectul secției noi e de oncologie, radioterapie și cardio intervențional. Este în valoare de aproape 50 de milioane de euro, din care partea de construcții este undeva la 20 de milione de euro. Proiectul a fost inclus în PNRR cu un termen ultim în 2023. În noua clădire care se construieşte acolo va fi relocată secţia de oncologie şi va fi înfiinţat un compartiment de cardiologie intervențională. Vor exista inclusiv 25 de paturi pentru îngrijiri paliative, 10 de radioterapie și un buncăr pentru aparate. Dintre cele 24 de contracte pentru spitale noi semnate inițial pentru finanțare prin PNRR, 19 sunt în subordinea Ministerului Sănătății. Unele au rămas parte din PNRR, pentru altele, însă, trebuie găsită finanțare separată. Datele Ministerului Sănătății arată că în Argeş, de exemplu, ar trebui realizat un Laborator de Radioterapie, la Spitalul Judeţean Piteşti. Acolo lucrările au termen de finalizare în luna mai 2026. 2% este execuția anunțată de minister. Şi în Bacău lucrările au început cu întârziere. După ce licitaţia a fost contestată şi reluată, abia luna viitoare se va semna noul contract de execuţie a spitalului. La Arad, unde ar trebui să se construiască o secţie de obstetrică ginecologie, neonatologie și chirurgie pediatrică – proiectul tehnic a fost finalizat, dar nerecepționat. La Constanța, proiectul policlinicii de cardiologie și ocnologie e abia în faza de licitație. La Neamț, licitaţia este complet anulată, la Lugoj – contractul de finanțare e în curs de reziliere. Iar în București, la Spitalul Universitar de Urgență, licitația a fost suspendată de CNCSC. După ridicarea acestor spitale, trebuie rezolvată și problema necesarului de medici. Pentru viitoarele spitale din Pitești și Brașov se caută altă sursă de finanțare. Ministerul Sănătății propune ca o parte dintre obiectivele finanțate să fie operaționale până la finalul lunii august 2026. Iar pentru altele, doar construcția să fie finalizată până la sfârșitul lunii iunie, anul viitor.