Luiza Rădulescu Pintilie
“Cine nu-l cunoaște pe George Enescu? Cine nu și-a alintat sufletul la auzul armoniei dumnezeești ce-o făcea el să vibreze prin mâna lui genială? Cine l-a auzit pe Enescu și nu s’a simțit că e mai bun, că viața e frumoasă, că traiul nu-i o povară? Arcușul lui a fermecat deopotrivă pe toată lumea. Francezi, germani, italieni, americani au fost deopotrivă fermecați de muzica acestui neîntrecut maestru. De trei decenii, maestrul George Enescu ne duce faima, mergând din triumf în triumf.
Cât îi datorăm noi lui George Enescu, nu se poate niciodată prețui. Pentru că geniul lui s’a pus în slujba noastră prin însuși substratul lui românesc. Și laurii Academiei franceze se resfrâng – spre mândria noastră – și peste poporul din care a ieșit un asemenea om”.
Astfel scria o publicație românească a vremii despre alegerea, în 1929, a marelui muzician George Enescu ca membru corespondent al Academiei Franceze din Paris. O importantă recunoștere oficială a marii sale personalități venită din țara care, aflată într-o epocă frumoasă, denumită drept o a doua Renaștere, l-a adoptat încă de la vârsta de 13 ani, o țară pe care a ”iubit-o și care l-a iubit”, după cum scrie în amintirile sale, o țară care la împlinirea vârstei de 50 de ani a conferit „compozitorului celebru și violonistului virtuos român, membru corespondent al Institutului Franței și ofițer al Legiunii de onoare”, Diploma de onoare și medalia de aur și care, câțiva ani mai târziu, în martie 1936, găzduia pe scena Operei Mari din Paris premiera absolută a creației lirice “Oedipe” – monumentala creație considerată o capodoperă a secolului al XX-lea.
Fie și doar rememorând aceste câteva înălțătoare și acoperite de prestigiu momente ale legăturii lui George Enescu cu cea de-a doua sa patrie și cu recunoașterea valoroasei sale dimensiuni internaționale și tot se conturează, îndrăznesc să cred, contextul fast în care, nu peste mult timp, va avea loc, sub bolta unei clădiri emblematice din Franța – celebra Sală Cortot – proiecția de gală cu numărul 100 a primului film artistic dedicat celui mai important muzician român, personalitate artistică recunoscută a muzicii universale. Astfel, în anul în care se împlinesc 70 de ani de la stingerea din viață, în dimineața zilei de 4 mai 1955, la Paris, a celui care și-a manifestat geniul creator și virtuozitatea printr-o impresionantă operă componistică și deopotrivă ca violonist, pedagog, pianist şi dirijor, lungmetrajul ”Enescu-jupuit de viu” (regizor – Toma Enache, producători executivi –
Martha Maria Mocanu și Elena Enache) va fi prezentat publicului, pe 24 mai, în sala amintită, cea în care, în anul 1898, George Enescu și Alfred Cortot susțineau împreună prima audiție a Sonatei I pentru pian și vioară, marcând astfel începutul unei colaborări artistice remarcabile. Publicul ce se va afla în această sală dispusă în evantai, cu scenă rotundă, realizată într-un splendid stil Art Deco și declarată monument istoric, va deveni părtaș al unei simbolice rescrieri, peste timp, a triumfului internațional al genialului muzician și a faimei duse țării sale natale, trecând în același timp , prin forța și miracolul artei cinematografice, și granița atât de plină de sensibilitate, de emoție și de tragism pe alocuri a tulburătoarei povești de dragoste împărtășite de omul George Enescu față de Prințesa Maruca.
Nu o dată, regizorul Toma Enache- care va fi prezent și la această gală cu totul specială, alături de cei doi producători executivi – a mărturisit: „Toate popoarele își revendică, onorează și promovează marile personalități prin cărți și filme, așa că am considerat că este de datoria noastră să realizăm un film despre George Enescu. Am reușit să ne îndeplinim acest vis. Acum avem nevoie de sprijin pentru a-l arăta lumii întregi.” Și, de la premiera mondială – care a avut loc pe 19 mai 2024 la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Marche du Film (urmată în octombrie 2024 și de o premieră americană, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Arpa International Film Festival) – până în prezent, filmul a adus pe ecran artistul de geniu și omul George Enescu, fiind recompensat cu peste 40 de importante premii (cel mai bun film, regie, imagine, coloană sonoră, costume, interpretare, producție, realizări remarcabile în cinematografie), dar și prin aplauzele și aprecierea publicului, un amplu turneu național incluzând zeci de reprezentații, aproape toate sold out, nu puține fiind, la cererea publicului, revenirile în aceleași orașe și locații.
Așteptată este prezentarea filmului și în Franța, într-o sală cu valoare arhitecturală și istorică recunoscute, dar și cu o acustică specială, având la intrare dăltuirea sculpturală a unui bust ce îl înfățișează pe George Enescu și îi conferă onorantul statut de reper cultural al École Normale de Musique din Paris, formatoare a noi și noi generații de muzicieni, ca o remarcabilă continuitate a trecutului și o promițătoare deschidere spre viitor. Într-un asemenea loc va avea publicul prilejul să asculte lucrările semnate de George Enescu ce au fost incluse în coloana sonoră, precum și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi (câștigător al titlului „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards) – interpretate de Orchestra Națională a Franței, dirijată de maestrul Cristian Măcelaru, de Orchestra Națională a României, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, și de violonistul Alexandru Tomescu.
Cel de-al treilea film ce poartă semnătura și viziunea regizorală ce-i aparțin lui Toma Enache (după “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” (2013) – primul film artistic din istoria cinematografiei vorbit în limba aromână și “Între chin și amin” (2019), despre terifiantul ”experiment Pitești”) va fi subtitrat în limba franceză. Evenimentul, care este deopotrivă unul cinematografic, dar și cu o luminoasă încărcătură istorică, de patriotism și de mândrie națională, este organizat de Ruxandra Șerban – actriță, producătoare de film și antreprenoare româncă stabilită în Franța, fondatoare a Vent d’Est Films.
În prefața volumului “Amintirile lui George Enescu”, Bernard Gavoty mărturisea: ”Scriind despre un om pe care îl iubesc și îl admir în egală măsură, am avut mereu în minte două fraze cu un înțeles ascuns: Ca să vorbești despre Mozart, spunea Diderot, ar trebui să-ți poți muia penița în curcubeu. Ca să vorbești de Enescu, adaugă contele de Saint-Aulaire, ar trebui să o moi în fulger, eclipse și rouă’. Iar drept cuvânt de rămas bun, caracterizarea pe care o face același Bernard Gavoty, în “Le Figaro” lui George Enescu, la plecarea în eternitate, este mai mult decât impresionantă: „La 18 ani era celebru. După începutul secolului, Enescu era considerat ca o glorie mondială […]. Muzicianul avea geniu. Omul era real, sincer și valoros. El s-a întrupat exact cu virtuțile supreme: noblețe, curaj și detaşare. O mare personalitate care s-a dus. L-am iubit la fel de mult pe cât l-am admirat. Și îi transmit, din adâncul inimii, un ultim adio.” Accente luate direct din curcubeu, din fulger, eclipsă și rouă ar trebui adăugate acestor modeste rânduri despre simbolica proiecție cu numărul 100, astfel încât să întregească omagiul cinematografic total îndreptățit adus lui George Enescu într-un loc al strălucitorului său triumf, neocolit de zbuciumul și sinceritatea adâncului său omenesc, prin care filmul impresionează, ridică întrebări, propune, cu curaj și asumare, răspunsuri și, mai ales, face o frumoasă și demnă de apreciere reverență…
