17.800 de persoane figurează în evidențe cu documentele expirate

N. Dumitrescu

Autoritățile vin și în contextul apropiatului scrutin electoral în ajutorul persoanelor cu drept de vot care au documentele expirate, măsura fiind valabilă inclusiv la nivelul județului Prahova. Astfel, potrivit informațiilor primite, ieri, de la directorul executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Prahova, Ornella Zecheru, prahovenii care au actul de identitate expirat – în evidențe fiind înregistrate 17.800 de persoane – sau deteriorat pot procura unul nou cu o zi înainte de prezența la urne sau chiar și în ziua votului! Mai exact, persoanele care se află în situațiile menționate pot depune actele necesare pentru obținerea noului act de identitate și să intre în posesia lui în aceeași zi, având în vedere faptul că, la sfârșitul acestei săptămâni, toate serviciile de evidență informatizată a persoanelor vor avea program special cu publicul, respectiv sâmbătă- 3 mai 2025, între orele 8.00-16.00, iar duminică- 4 mai 2025, chiar în ziua în care se desfășoară primul tur al alegerilor prezidențiale, între orele 7.00-21.00. La nivelul județului Prahova, Direcției Județene de Evidență a Persoanelor îi sunt subordonate, exclusiv metodologic, 37 de servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, la care sunt arondate, de la caz la caz, una sau mai multe localități, respectiv: Azuga, Băicoi (localități arondate Băicoi, Floreşti); Boldeşti- Scăeni (Boldeşti-Scăeni, Lipăneşti); Breaza (Breaza, Adunaţi, Talea); Buşteni (Buşteni); Blejoi (Blejoi); Câmpina (Câmpina, Băneşti, Brebu, Cornu, Măgureni, Poiana Câmpina, Proviţa de Sus, Proviţa de Jos, Şotrile, Telega); Comarnic (Comarnic, Secăria); Mizil (Mizil, Călugăreni, Ceptura, Colceag, Fântânele, Fulga, Gura Vadului, Jugureni, Tomşani, Vadu Săpat); Ploieşti (Ploieşti, Balta Doamnei, Berceni, Cocorăştii Colţ, Drăgăneşti, Dumbrava, Gherghiţa, Gorgota, Poienarii Burchii, Puchenii Mari); Plopeni (Plopeni, Cocorăştii Mislii, Cosminele, Dumbrăveşti, Vâlcăneşti); Sinaia; Slănic (Slănic, Aluniş, Bertea, Ştefeşti, Vărbilău); Urlaţi (Urlaţi, Albeşti Paleologu, Apostolache, Chiojdeanca, Gornet-Cricov, Iordăcheanu, Tătaru); Vălenii de Munte (Vălenii de Munte, Bătrâni, Ceraşu, Gornet, Gura Vitioarei, Izvoarele, Măgurele, Poseşti, Predeal Sărari, Starchiojd, Teişani); Brazi (Brazi, Şirna, Tinosu); Bălţeşti (Bălţeşti, Ariceştii Zeletin, Păcureţi, Surani); Valea Călugărească; Scorțeni; Bucov (Bucov, Plopu); Ciorani (Ciorani, Sălciile); Baba Ana (Baba Ana, Boldeşti Grădiştea); Valea Doftanei; Podenii Noi; Drajna; Filipeștii de Pădure; Târgșoru Vechi; Măneciu; Bărcănești; Sângeru (Sângeru, Salcia, Lapoş); Râfov (Râfov,Olari); Filipeștii de Târg; Ariceștii Rahtivani; Măneşti (Măneşti, Cocorăştii Colţ); Şoimari (Şoimari, Cărbuneşti); Păulești; Poienarii Burchii. De precizat și că, în cazul persoanelor care vor solicita un nou act de identitate în cele două zile menționate, pe documentele eliberate va fi trecut ca termen de valabilitate, în absolut toate cazurile, data de 3 august 2031. Acest lucru se datorează faptului că, așa cum v-am mai informat, de la data începerii derulării proiectului ce vizează eliberarea cărții electronice de identitate, 2 august 2021, și până la punerea în practică a acestuia la nivelul întregii țări, toate cărțile de identitate simple vor fi emise cu termen maxim de valabilitate 3 august 2031, acesta fiind reglementat printr-o serie de acte legislative emise de către organismele europene, privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor UE, pe care și România trebuie să le respecte. Ca urmare, pentru actele de identitate care ar fi trebuit să fie valabile 10 ani s-a stabilit ca dată de expirare cea menționată anterior, fiind data la care se încheie perioada de tranziție la noul format al actelor de identitate, respectiv cartea electronică de identitate, punerea în circulație la nivel național urmând să se realizeze în mod gradual.