Aproximativ 1.360.000 de copii din România sunt afectați de sărăcia severă, care duce la marginalizarea socio-educațională, dar și la acces inegal la servicii de sănătate și alte servicii sociale, potrivit TVRInfo.
Dintre aceștia, doar 27.298 de copii beneficiau, la finalul lunii septembrie 2024, de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, potrivit datelor ANPDCA.
Numărul serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, precum centrele de zi, este insuficient în raport cu nevoia reală: conform datelor Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, la începutul anului 2025 în România funcționau 724 de centre de zi pentru copii, dintre care 360 publice.
Pe baza acestei evaluări, au fost identificate patru tipuri majore de nevoi: sprijin psiho-social pentru copiii expuși riscului de separare, sprijin socio-educațional, pentru prevenirea abandonului școlar și facilitarea dezvoltării armonioase, asistență materială pentru copii și familiile lor, inclusiv pentru accesarea altor servicii esențiale și consiliere și educație parentală pentru părinți sau îngrijitori.
În urma analizei, ONG-ul a demarat proiectul „Prevenirea separării copiilor prin servicii comunitare integrate – Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (PIDS).
„Intervențiile propuse în cadrul proiectului urmăresc creșterea accesului la servicii comunitare pentru copiii și familiile care trăiesc în sărăcie, precum și pentru copiii din sistemul de protecţie specială din Sectorul 3 al Municipiului București, în vederea prevenirii separării copiilor de familie, reducerii numărului intrărilor în sistemul de protecție specială și reintegrării în familie a copiilor pentru care este deja instituită o măsură de protecție specială”, se arată în comunicatul organizației.